Tăcerea

Nu sunt niciodată văzută.
Nu mă simţiţi niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunînd asaltul cetăţii.
Sînt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostaşul.
Nu sînt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sînt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile
rare îşi povestesc, retrăind bucuria.
Nu sînt ploile primăverii cu toane ciudate,
sînt aerul respirat de cel dintîi fir de iarbă
şi lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sînt patima
care-şi strigă vecia de-o clipă -
sînt ceea ce rămîne din dragoste,
subînţeleasa poezie a ploii mărunte şi sure.
Nu sînt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sînt tăcerea unde se coc în afund
cuvintele toate. 

Veronica Porumbacu

"Sunt satul de vorbe..."

"Sînt satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare,
Vino sa uitam cuvinte si sa învatam a fi,
De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii,
Sa spalam întrega fire, sa traim cu-ndurerare.

Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere”
Sa uitam cuvîntul „daca”, sa uitam cuvîntul „da”,
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
Sa traim tacînd iubirea, fiindca totul e tacere. "

Veac de tacere - Adrian Paunescu

Avem nevoie de tacere...

Avem nevoie de tacere ca sa ne pansam ranile. 

Avem nevoie de tacere ca sa ne descoperim pe noi insine si intre noi. 

Avem nevoie de tacere ca sa uitam ce a trecut sau ca sa uitam frumos ce a trecut, ca sa putem plange sau rade in voie, ca sa ne amintim ce va fi cu tristete sau fericire, sa ne gandim la cei dragi sau dimpotriva sa fugim de ei cand e prea mult. 

Ne trebuie tacere sa ne ascundem, unii, altii ca sa devina mai puternici, ca sa oprim timpul putin ori sa-l lasam sa alerge de nebun in continuare fara sa ne pese, ca sa facem pasi inapoi ori sa mergem mai departe, ca sa vedem intuneric sau lumina...

Cine stie pentru cate mai avem nevoie de tacere...uneori insa,prea multa se transforma in singuratate....