Fata care a infruntat moartea

Era o fata, fiica de tarani, care in fiecare zi urca pe munte sa culeaga radacini si ierburi pentru a potoli foamea familiei sale. Intr-o zi, a vazut un dovleac mare, copt si gata sa fie cules impreuna cu frunzele lui late si verzi. Fericita, fata il imbratisa, incercand sa-l desprinda de stanca unde prinsese radacini. Nu ii fu usor sa il miste, dar insista si in sfarsit reusii sa il ridice.
Cu mare uimire vazu ca tocmai din locul din care crescuse, tasni apa proaspata din belsug. Dupa ce isi potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicatura si paraiasul se opri.


In clipa aceea auzi o voce care spusese: “Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine daca vei dezvalui cuiva existenta acestui izvor de apa curata! Te voi pedepsi inecandu-te chiar in acest izvor”. Fetei i se facu frica si se intoarse acasa tacuta. Vazand-o tulburata, mama ei intreba ce i se intamplase, dar ea ramase muta si in zilele urmatoare. Era mereu trista, nu vorbea cu nimeni, parintii erau ingrijorati. Secretul ramase ingropat in inima ei pana cand seceta incepu sa arda recoltele. Ii vazu in arsita soarelui pe taranii care se osteneau sa aduca vase grele cu apa pe terenurile parjolite. Cei mai batrani nu reuseau si se ghemuiau, doborati de efort, de-a lungul drumului.


Fata privi atunci muntele, si avu un acces de curaj si razvartire.
Incepu sa le strige tuturor ca acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga campia si salva recoltele. Se oferi chiar sa-i insoteasca in acel loc pe cei mai puternici tarani. Dovleacul fu scos din radacini si sfarmat in mii de bucati. Imediat, apa tasni din plin si se transforma intr-un rau, apoi intr-un fluviu care potoli setea pamantului ars al campiei. Atunci cand taranii coborara in vale, fata se duse sa se ascunda printre trestii, in asteptarea razbunarii care ii fusese anuntata.


In scurt timp se ridica vantul si auzi vocea tunatoare a spiritului muntelui: “Nu te pedepsesc, ba din contra te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai infruntat moartea pentru a-i salva pe ai tai si recoltele. Ai actionat cu puritate si te-ai salvat. Altii, de frica, ar fi lasat sa moara de sete batrani si copii. Vor creste alti dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la incercare curajul si altruismul oamenilor.”
Vocea tacu, vantul nu mai sulfa printre trestii. Fata care adusese apa ramase libera, campurile se inviorara si ai ei reluara fericiti cultivarea pamantului.
***
Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.


Romano BATTAGLIA – O inima curata

Curajul

Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut? M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti, care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.
Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.

Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.


Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii. Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut, dar trebuie lasat un spatiu si viselor.

Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza. Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…

Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.
Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?
Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor. Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor, frigul, caldura, ploile.

Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari, o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea, infloresc catre cer fara nici o teama.

Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare, de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.

Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.

Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…


Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic decat acela caruia ii este teama de tot.


Romano BATTAGLIA – "O inima curata"

"Incearca sa ii zambesti vietii..."

Trebuie sa te obisnuiesti sa ii privesti cu seninatate pe semenii tai, pentru ca, desi umili, au intotdeuna ceva sa te invete. Incearca sa ii zambesti vietii, pentru ca aceasta te va iubi mereu, chiar si atunci cand nu vei mai fi.

Trebuie sa privesti cerul, sa asculti vantul lin prin paduri, iar noaptea trebuie sa admiri stelele si luna. Acestea sunt micile lucruri pe care trebuie sa le inveti. Pentru a te simti bine si a fi linistit, trebuie sa regasesti pacea pierduta si speranta care ne asteapta dincolo de poarta.

Stim totul despre noi, despre greselile noastre, despre vinile noastre; ne vedem asa cum suntem in realitate si incercam sa ne ajutam pentru a deveni mai buni…

Trebuie sa incetezi sa te mai ingrijorezi si sa te compatimesti. Lasa vocea care te-a condus pana aici sa-ti calauzeasca pasii! Trebuie sa parcurgi drumul de intoarcere cu pas usor, sa regasesti contactul cu adevarata esenta a fiintei tale, sa te inalti deasupra evenimentelor. Invata sa te detasezi de realitatea care te inconjoara, si incearca sa ai o inima curata!…

Nu trebuie sa fii trist; nu ingadui ca incertitudinile si temerile sa te doboare!

Nu-i lasa pe altii sa-ti judece slabiciunile si sa le foloseasca pentru a te determina sa faci compromisuri!

Nu-ti vinde niciodata inima curata pentru o mana de cuvinte false; nu te renega nicicand pentru placerea de a fi considerat si iubit! 

Mergi de-a lungul campiei si al vailor fermecate, si, atunci cand furtuna se va abate pe campurile de grau, cauta sa te adapostesti sub un copac mare!

Nu obosi niciodata sa astepti, pentru ca ziua cea mai frumoasa a vietii tale poate venii maine! Poarta-te precum copacii care asteapta primavara ca sa se umple de frunze si flori!

Ne aflam in pragul unei noi ere – cea veche s-a consumat de-acum. Ceea ce ramane bun apartine lumii ideilor superioare, intuitilor pure care vor fi sperantele pentru o lume noua. Actuala umanitate este ca un teren stravechi care a trait prea multe anotimpuri si se pregateste pentru o noua aratura. Recolta si inflorirea vor depinde de mintea omului.

Treci dincolo! Astazi, maine, mereu, treci dincolo!

Romano BATTAGLIA – O inima curata