Creanga inimii

Când alte universuri mă cheamă sau le chem,
De-o nostalgie cruntă adânc oftez şi gem,


Căci ştiu atât de bine că din acelaşi lut
Şi trupul meu şi Calea Lactee s-au făcut,


Că din aceeaşi piatră cândva am scăpărat
Luceafărul de ziuă şi ochiul meu curat,


Şi nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot
Să ţin pe creanga asta şi universul tot…


Îl port pe creaga asta întinsă uşurel,
Cum port lumina lumii în piatra de inel,


Şi pare universul imens şi uimitor,
Adeseori ca bucla iubitei de uşor,


Şi-l simt pân’ la durere şi imn, adese, când
Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrămând.


Eusebiu Camilar

"Mergi unde te poarta inima."

"Ai grija de tine. De fiecare data cand, crescand, vei vrea sa schimbi lucrurile gresite in lucruri corecte, aminteste-ti ca prima revolutie ce trebuie facuta este acea din tine insati, prima si cea mai importanta. Sa lupti pentru un lucru fara sa ai nici cea mai vaga idee despre el este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care-l poti face.



De fiecare data cand te vei simti ratacita, confuza, gandeste-te la arbori, aminteste-ti modul lor de a creste. Aminteste-ti ca un copac cu coroana mare si radacina mica este dezradacinat la prima bataie de vant, pe cand intr-un copac cu o radacina bogata si coroana mica limfa curge cu greutate. Radacinile si coroana trebuie sa creasca in egala masura, trebuie sa fii in mijlocul lucrurilor si sa stai deasupra lor, doar asa vei putea oferi umbra si adapost, doar asa, in stagiunea buna, te vei acoperi cu flori si fructe.



Si, cand in fata ta se vor deschide multe drumuri si nu vei sti pe care sa o apuci, nu o lua la intamplare, ci aseaza-te si asteapta. Respira cu aceeasi profunditate increzatoare cu care ai respirat in ziua in care ai venit pe lume, fara sa lasi ca nimic sa-ti distraga atentia, asteapta si asteapta din nou.
Stai nemiscata, in liniste, si asculta-ti inima. Apoi, cand iti vorbeste, ridica-te si fa ce-ti dicteaza ea."


"Mergi unde te poarta inima" - Susanna Tamaro 

Zidul inimii

Într-un deşert asupru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire.Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.
“Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune”, gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe – chiar dacă nu îndelungate – ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.
Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora”.

Un gand pe zi - Nu putem forta inima sa se deschida

O inima distrusa necesita timp pentru a se reface. Treptat, trebuie sa inveti sa ai incredere in ceilalti oameni. Nu poti grabi lucrurile. 


Ai platit pentru impulsivitatea ta in trecut, ranindu-te si, apoi, inchizandu-te in tine emotional.
Daca nu ai o oarecare disciplina si retinere, ai putea face din nou acelasi lucru.


Asadar, mergi incet.
Mergi cu blandete.
Inima nu trebuie sa fie fortata sa se deschida.
Ea se deschide in mod firesc, daca ii dai timp.


Paul Ferrini

Cantec

Inima se varsa printre coaste
sufletul cadea cu fluturare.
Se tineau de inelare,mainile noastre.
intr-o veche , grea inserare.
Eu ma rugam la umarul tau ,
ma rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Ma rugam astfel mereu,
pana se-naspreau secundele noastre.

Tu erai piatra , tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dandu-se tuturora.
Astfel ne trecea viata , astfel muream ,
deveneam transparenti , de gheata.
Privelistea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastra verticala de viata.
Numai pasarile lovindu-se , foarte mirate ,
in noi isi varsau zborul.
Eu ma rugam in cuvinte ciudate.
Tu erai piatra,tu erai norul. 

Nichita Stanescu

"Simtirea e mai aproape de intuitie."

"Tot ce este frumos,tot ce este cu adevarat valoros,tot ce e important,semnificativ vine din inima.
Priveste,observa,cerceteaza,mai uita-te o data la viata ta.Nimeni altcineva nu o sa te ajute.
Ai grija,e responsabilitatea ta.Esti dator fata de tine insuti sa privesti cu atentie ce faci cu viata ta.
Exista poezie in inima ta? Daca nu, nu pierde timpul.

Exploreaza!
Milioane de frumuseti si splendori te asteapta!

Dai intruna tarcoale templului vietii,dar nu intri in el.Usa e inima.
Trebuie sa treci de la gandire la simtire.Sa fii tot mai aproape de acel ceva din tine care se numeste intuitie.Intuitia e ceva care nu se invata in scoli,ea e ceva care infloreste in tine!Nu trebuie sa te duci nicaieri,trebuie doar sa cobori in tine.

Simtirea e mai aproape de intuitie.Dar pentru a fi aproape de intuitie trebuie sa te indepartezi de gandire.Distanta dintre gandire si intuitie este foarte mare.Simtirea e chiar la mijloc.Daca o iei intr-un sens,ajungi la gandire;daca o iei in celalalt sens,ajungi la intuitie.
Gandirea si intuitia se intalnesc si se contopesc in simtire!

Ai in tine o calauza.Foloseste-te de ea!"

Osho