Si in vis iubesc...vis de iubire

Am adormit iubind si inca iubesc desi sunt treaza…am visat un vis de iubire in care sufletul meu a prins o alta forma...forma unei pasari..si am zburat sus, sus…ce zbor ! 

Am zburat si ai zburat cu mine, tu cel din vis, pana ce am devenit o singura bataie de aripi. Inca iti simt mangaierea si sarutul ca pe o adiere de vant.

Eram doar noi si aripile noastre, cata emotie si lumina aveam in  suflete ! Aerul pe care-l respiram era aromat de iubire, iubirea aceea care nu are nevoie de cuvinte, ci doar de priviri si atingeri…dar m-am trezit si am zburat spre lumea reala in care nu ti-am mai gasit aripile…dar cum eu cred cu toata taria in vise stiu ca  aripile noastre se vor intalni intr-un singur zbor.

O aripa de inger (Nico P)

"Zburau...
El avea o aripă în stânga,
ea avea o aripă în dreapta,
ca un singur trup între două aripi
zburau...
Respirând între două aripi,
ea - plămânul lui drept,
el - plămânul ei stâng,
printr-un cer saturat de aur,
ca o lungă suveică de aur,
ca o cheie de aur descuind spaţii de aur,
zburau....
prin aur...
zburau...
prin aur...
zburau..."

Nina Casian

Incercarile vietii...

Omul este adesea greu încercat. Când se află la o răspântie a vieţii îşi spune: “dacă scap şi din această încercare, omenia mea va creşte. De aci înainte viaţa mi se va scurge mai înţelept. Voi îndrepta tot ceea ce îninte vreme nu putem vedea că e rău, voi face numai bine. Voi cuprinde tot ce mă împrejmuie şi voi modela frumos. Zilele să-mi fie luminate şi clipa rodnică.”

De cele mai multe ori, omul uită suferinţa, uită legământul faţă de Dumnezeu şi faţă de fiinţa sa apăsată. Viaţa noastră e cu mult mai tragică decât ne-o închipuim.

Că omul suferă şi se înnobilează este un lucru îmbucurător. Dar ce poate fi mai trist decât suferinţa fără frumuseţe, fără rodnicie, fără urmă.

Viaţa, viaţa aceasta zilnică ne face să pierdem frumuseţea pură a începuturilor, ne macină sufletul şi ne acoperă cu poveri de uităm cine suntem şi unde mergem. Viaţa noastră uscată, greoaie, amară, uneori dezgustător de trivială, alteori banală şi mai totdeauna întâmplătoare, poate să aibă o încercare de răspuns, loc din care se desprind noi căi, căile luminii şi ale frumuseţii. Se deschid porţile largi ale cerului care cheamă, îmbogăţeşte şi flutură mereu alte îndemnuri, ne înfrigurează sufletul în aşteptarea înţelesului.

Sensul încercărilor vieţii este înnoirea; ele ciocănesc rugina de pe suflet. Încercările grele ce se abat asupră-ne ne descoperă pe noi înşine, cei uitaţi nouă.

Aşa pătrunzi înăuntru, în inima ta şi a lumii acesteia, în realitatea ascunsă a Dumnezeului viu.

Ernest BERNEA – Îndemn la simplitate

Reflecţii la adevărata fericire

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa Margherita

Să trăieşti Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el.

Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă.Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi… atâţia cât merită. A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastra şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. 

Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina.Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. 

Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”, dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşesti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!

Te îmbrăţisez cu drag,

Alexandru Vlahuţă

Lacrimile desertului

Cum a ajuns la Marakesh, misionarul s-a hotîrît să se plimbe în fiecare dimineaţă prin deşertul de la marginea oraşului. La prima plimbare, a observat un om întins în nisip, cu mîna mîngîind pămîntul şi cu urechea lipită de el. “E un nebun”, îşi spuse. Dar scena se repetă în fiecare zi şi, după o lună, intrigat de acea purtare ciudată, hotărî să se adreseze străinului. Cu mare greutate – pentru că încă nu vorbea fluent araba – îngenunche lîngă el şi-l întrebă:

- Ce faci dumneata aici?

- Îi ţin de urît deşertului, şi-l consolez pentru singurătatea şi lacrimile lui.

- Nu ştiam că deşertul poate plînge.

- Ba plînge în fiecare zi, fiindcă visează să devină util omului şi să se transforme într-o grădină imensă în care să se poată cultiva flori, cereale şi să pască oi.

- Ei bine, atunci spune-i deşertului că îşi îndeplineşte bine misiunea, spuse misionarul. De fiecare dată cînd mă plimb pe aici, înţeleg adevărata dimensiune a fiinţei omeneşti, fiindcă spaţiul lui deschis mă lasă să văd cît de mici sîntem în faţa lui Dumnezeu.

Cînd îi privesc nisipurile, îmi închipui milioanele de oameni din lume, care au fost creaţi la fel, deşi nu totdeauna lumea este dreaptă cu toţi. Munţii lui mă ajută să meditez. Cînd văd soarele cum apare la orizontul lui, sufletul mi se umple de bucurie şi mă simt mai aproape de Creator. Misionarul îl părăsi pe acel om şi se întoarse la treburile lui. Dar a doua zi, surpriză, îl găsi în acelaşi loc, în aceeaşi poziţie.

- I-ai spus deşertului ce ţi-am spus?,întrebă el.

Omul dădu afirmativ din cap.

- Şi tot continuă să plîngă?

- Îi aud fiecare suspin. Acum plînge pentru că a petrecut mii de ani gîndindu-se că era absolut inutil şi şi-a pierdut atîta timp blestemînd destinul şi pe Dumnezeu.

- Ei bine, spune-i că, deşi omul are o viaţă mult mai scurtă, şi el îşi petrece multe zile gîndindu-se că e inutil. Rareori descoperă raţiunea destinului său şi crede că Dumnezeu a fost nedrept cu el. Cînd vine clipa în care, în sfîrşit, vreun lucru îi arată de ce s-a născut, crede că e prea tîrziu pentru a-şi mai schimba viaţa şi continuă să sufere. Ca şi deşertul, se învinovăţeşte pentru ce a pierdut.

- Nu ştiu dacă o să mă asculte deşertul, spuse omul. S-a obişnuit cu durerea şi nu reuşeşte să vadă lucrurile altfel.

- Atunci să facem ce fac eu mereu cînd simt că oamenii şi-au pierdut speranţa. Să ne rugăm. Au îngenuncheat amîndoi şi s-au rugat; unul s-a aşezat cu faţa spre Meca, fiindcă era musulman, celălalt şi-a împreunat mîinile, fiindcă era catolic. S-au rugat fiecare Dumnezeului lui, care totdeauna a fost un singur Dumnezeu, deşi oamenii au insistat să-L cheme pe nume diferite.
A doua zi, cînd misionarul îşi făcea iar plimbarea de dimineaţă, omul nu mai era acolo. În locul unde obişnuia să îmbrăţişeze nisipul, pămîntul era umed şi un izvoraş îşi făcea loc să iasă. În lunile următoare, izvorul a crescut, şi locuitorii din oraş au făcut o fîntînă acolo. Beduinii o numesc “Fîntîna lacrimilor deşertului”. Spun că toţi cei care beau apă de acolo vor reuşi să-şi transforme motivul suferinţei în raţiunea bucuriei şi-şi vor găsi adevărata soartă.

Paulo Coelho “Like the Flowing River” - fragment

Rugaciunea corecta

"Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci orişicine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care dacă-i cere fiul său o pâine să-i dea o piatră? Sau dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci dacă voi care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce i le cer! Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii" (Pilda "Stăruinţa în rugăciune", Evanghelia după Matei).

Am preluat integral această pildă, exceptând numerotarea paragrafelor, aşa cum este făcută în Biblie. De altfel, am convingerea că fiecare pildă din Noul Testament este ca o casă, care adăposteşte lucruri valoroase, dar nu putem privi către un lucru pentru a înţelege arhitectura casei, deci nu putem interpreta un singur paragraf, fără a privi contextul sau pilda, în întregime. Pilda  "Stăruinţa în rugăciune" dezvăluie aspecte frumoase, dar şi ascunse ale rugăciunii. Cu toţii cunoaştem expresia "cere şi ţi se va da", dar ne-am aplecat mai pu­ţin atenţia asupra observaţiei pe care o face Iisus în legătură cu "primi­rea". El ne spune că "primim" de la Dum­nezeu ceea ce cerem şi asta se în­tâmplă fără dubii. "Dacă voi, care sun­teţi răi, ştiţi să le daţi copiilor voştri daruri bune, cu atât mai mult Ta­tăl va da lucruri bune celor care cer". Vedeţi, Tatăl le dă lucruri bune celor care cer! Iar acum vă spuneţi; "Doamne, păi eu am cerut şi aia, şi aia, am cerut să fiu fericit, am cerut să iubesc şi să fiu iubit, dar sunt singur cuc". Fiecare dintre noi ar putea face o listă uriaşă, poate mai lungă decât efectele adverse şi secundare ale unor medicamente, fiecare ar scrie acolo câte a cerut şi i s-a dat invers, de câte ori a bătut şi i s-a închis uşa, de câte ori a căutat şi n-a găsit sau a găsit cu totul altceva decât... a căutat. Cum e posibil aşa ceva dacă Iisus a spus că Dumnezeu ne dă ceea ce noi cerem? Unde-i problema? 

Tâlcul pare a ni-l aduce în pilda de mai sus tot Iisus. Este profund, este incredibil, este parte a rugăciunii. Şi este acea parte a rugăciunii care ne spune făţiş că a te ruga nu înseamnă doar a-i spune lui Dumnezeu cuvinte. A te ruga nu înseamnă doar a cere, a cău­ta şi a bate (a spune cuvinte şi a ac­ţio­na, nu-i aşa?). Rugăciunea este cu mult mai mult. Ia priviţi ce spune Ii­sus; "Tot ce voiţi să vă facă vouă oa­me­nii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Pro­o­ro­cii". Deci, pilda începe cu expresia "cere şi ţi se va da" şi se încheie cu ex­presia de mai sus, care dezvăluie "cum anume să ceri". Şi urmează altă dez­văluire fantastică; "Să le dai oa­me­nilor ce vrei să primeşti", asta-i ru­găciune. Iisus nu spune că trebuie să-i dăm ceva lui Dumnezeu. Ba, într-o altă pildă el ne asigură că Dumne­zeu ştie ce avem nevoie înainte să ştim chiar noi înşine. Iisus ne vesteşte că aceasta-i legea existenţei şi ceea ce ne construieşte viitorul (expresia "pro­o­rocii" semnifică viitorul, cel pu­ţin asta înţeleg eu). Să reţinem; "tot ce voiţi să vă facă oamenii, faceţi-le şi voi la fel". Iată taina rugăciunii. Tai­na cererii şi a primirii în existenţă, tai­na darurilor şi taina pe care n-o în­ţelegem atunci când presupunem că am cerut şi n-am primit ceea ce am cerut.
Iisus ne spune că primim exact ceea ce am cerut. Iar acum vedem că "a cere" nu înseamnă doar a ne repezi în faţa icoanei şi-a striga "Doamne, dă-mi", căci asta-i doar jumătate de rugăciune. A cere înseamnă a da, iată ce taină! Rugăciunea înseamnă şi acţiune; a cere şi a face ceea ce tu ceri. Rugăciunea înseamnă acţiune în existenţă, rugăciunea este felul tău de a trăi printre oameni şi a face pentru ei ceea ce vrei pentru tine. Asta-i stăruinţa în rugăciune; să-i faci altuia ceea ce vrei să ţi se facă ţie. Să-l iubeşti pe altul, nu să aştepţi, nu să te scufunzi în mustrări, în judecăţi şi patimă la gândul că el nu te iubeşte. Să-i faci altuia ceea ce vrei tu să ţi se facă. Atunci te rogi corect; te rogi prin cuvânt şi prin acţiune, prin faptă. Acestea sunt cele două faţete ale rugăciunii. Probabil că adesea noi împlinim doar una. Spunem una, facem alta împotriva oamenilor. Şi dacă-i aşa, cum să cerem pâine şi să nu primim pietre? Rugăciunea corectă, rugăciunea care-i aduce omului binele, presupune să ceri binele de la Dumnezeu, dar şi să-l faci pentru alţii!


Maria Timuc

Un gand pe zi - Stiinta vietii

Peste tot vedem numai oameni care critică, se plâng, povestesc că sunt descurajaţi, nefericiţi, dintr-o cauză sau alta-din nimic! Dacă sunt într-o asemenea stare, înseamnă că ei nu au înţeles nimic din adevărurile vieţii. ?Cum aşa, vor riposta unii, chiar nu am înţeles nimic? Dar noi avem diplome, i-am citit pe unii filosofi şi gânditori!? De acord, dar atitudinea voastră demonstrează că nu aţi înţeles nimic.

A avea diplome, a fi citit biblioteci întregi constituie desigur o dovadă că sunteţi ştiutori de carte, erudiţi, dar nu că aţi înţeles ceva din viaţă. Dovada constă tocmai în a putea da nişte probe ale înţelegerii voastre, iar aceste probe sunt calmul, stăpânirea, indulgenţa în privinţa altora, capacitatea de a rezolva problemele. Dacă daţi aceste probe, chiar dacă nu aveţi nici o diplomă, chiar dacă nu aţi citit nimic, posedaţi ştiinţa vieţii. Iată ce limpede este.

Omraam Mikhaël Aďvanhov

Puterea unei incurajari - Poveste cu talc

Mama-vultur îşi încurajă cu gentileţe odraslele, convingându-le să se apropie de marginea cuibului protector. Inima ei zvâcnea intens şi era copleşită de emoţii contadictorii atunci când a perceput rezistenţa vlăstarilor ei.

“De ce trebuie să fie însoţit mereu acest fior cu teama căderii in gol?”, se întrebă mama-vultur.

Conform tradiţiilor acestor nobile inaripate, cuibul era construit la mare altitudine, pe marginea unui prag de stâncă. Sub el nu se afla decât vastitatea imensă şi curenţii aerului aşteptând să simtă mângâierea mişcării aripilor fiecărui vulturaş.


“Este, oare, posibil ca de această dată ceva să nu funcţioneze?”, îi trecu instantaneu prin gândurile instinctual materne.

Depăşind sentimentele de îngrijorare, mama-vultur conştientiză că acum este momentul, acum trebuie să-şi achite obligaţiile părinteşti şi, după un alt scurt moment de ezitare aplică ultimul pas… a dat un brânci urmaşilor ei.

În timp ce progeniturile ei descopereau plăcuta prezenţă şi puterea aripilor proprii, în timp ce realizau adevăratul lor sens existenţial, mama se încurajă pe sine insăşi prin înţelepciunea innăscută.

Înainte de a dobândi arta avântului, a ridicării spre cer, vlăstarele înaripate au înţeles privilegiul celor care se nasc… vulturi.

Acel imbold a fost cel mai frumos cadou pe care o mamă i-l poate oferi copilului ei, a fost gestul suprem al dragostei materne.

Şi, astfel, unul câte unul, urmaşii ei şi-au luat avânt, descoperind frumuseţea incomensurabilă a… zborului.

Impulsul, sprijinul, ajutorul necondiţionat… iată CEEA CE avem nevoie uneori, iată CEEA CE putem oferi alteori… Este cel mai frumos cadou pe care îl putem primi sau îl putem dărui… Acest gest poate schimba viaţa fiecăruia dintre noi…!!!

Indemnul de azi - Să nu vă îngrijiţi de ziua de mâine

În clipa în care vă treziţi dimineaţa, trebuie să înţelegeţi că acest moment este cel mai important al zilei.

De ce ? Fiindcă de el va depinde mersul zilei, iar de această zi va depinde deopotrivă existenţa voastră.

Cunoscând acest lucru, Iisus a spus:

“Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.”

Da, să nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, dar cu condiţia să vă gândiţi la ziua de astăzi, să vă comportaţi bine astăzi, altminteri vă veţi petrece ziua de mâine îndreptând urmările greşelilor făcute în ajun.

Toţi aceia care s-au ocupat de viitorul lor neglijând cele douăzeci şi patru de ore prezente au lăsat goluri peste tot în existenţa lor, şi se găsesc din nou pe pământ pentru a îndrepta, a repara şi a suferi.

Dacă reuşiţi să trăiţi bine douăzeci şi patru de ore, veţi pregăti cele douăzeci şi patru de ore ce vor veni, nu veţi avea nimic de îndreptat, iar programul ce se prezintă este uşor de îndeplinit: terenul este defrişat, nu există nici o piedică, şi viaţa este astfel uşurată.

Începeţi, însă, prin a trăi bine primele clipe ale acestei zile, pentru a pregăti orele ce vor urma.”

Omraam Mikhaël Aďvanhov

Doar Eu...

In acest blog am adunat ganduri, indemnuri, poezii care pe mine m-au ajutat si care m-au impulsionat. Nu v-am scris pana acum din propria mea simtire si traire si vreau sa va marturisesc ca din neincredere in propria mea persoana.Simt sa o fac acum si voi fi deschisa si directa. 


Am trait mult prea mult in trecut si greu am inteles ca el e trecut si a trecut, uitand sa traiesc in prezent. Am avut sansa sa stau 1 an de zile fara o activitate concreta si fara un venit, spun sansa pentru ca doar asa am invatat sa ma cunosc si nu doar asta. Nu mi-a fost usor, ba chiar foarte greu si nu din prisma banilor ci lipsa activitatii...insa EU am ales...aveam optiunea sa raman intr-o companie in care nu mai aveam nicio satisfactie sau sa plec...am ales sa plec...asumandu-mi riscurile...am avut o incredere mare in mine...atunci...nu regret nicio clipa plecarea...regret ca in Romania nimeni nu mai da doi bani sau o sansa unui om cat de cat cu experienta...asta doare...rau...EU am ales...imi repetam mereu acest lucru.
Trecutul meu desi trecut, nu a fost unul roz...sa-i spunem gri...dar acest gri...a fost format din alb si negru...si ca de mine depinde in ce nuanta voi crede in viitor.


Am pendulat intre alb si negru si cred ca fiecare dintre noi trecem prin aceasta paleta de culori...trecem de la o stare la alta...insa la un moment dat in mine acumulasem prea mult negru...atunci mi-am simtit caderea...si constientizat-o...da, eram innegrita de frustrari, de rautate, de neimpliniri, de nesansa...asa simteam...si cu toate cartile citite nimic nu ma facea sa vad albul.Vazandu-mi negrul din mine si privindu-ma fizic in oglinda, mi-am dat seama ca singura nu il voi putea inlatura. Acel megru se numeste depresie...o boala pe care multi o iau in deradere sau pe care o considera un moft...este o boala...care necesita rabdare, intelegere si incredre...


DA, sunt depresiva si ceea ce scriu aici sau pe facebook ma ajuta in primul rand pe mine si sper sa-i ajute si pe altii, desi nu sunt eu in masura sa fac asta. 


Oricata psihoterapie faci daca TU nu vrei sa te ajuti si sa constientizezi, nimic si nimeni nu o va face ! E exact ca atunci cand iti este sete...oricat de multa apa ar bea cel de langa tine nu iti stampara tie setea. :)


Acum vad cum acea nuanta de gri se indreapta mai mult spre alb...si asta mi-o datorez mie oricat de egoist suna.. Eu am trecut prin negru, eu am pierdut oameni datorita acelui negru, eu aveam nevoie de mine.


Asta nu inseamna ca nu le sunt recunoscatoare celor care au incercat si uneori au reusit sa puna o nuanta de roz in viata mea ! 


Tot ce am invatat pana in acest moment al existentei mele: ca tot ceea ce iti trebuie gasesti in tine si tot ceea ce ai nevoie sau de cine ai nevoie esti TU ! Nimeni nu te cunoaste mai bine.


Intamplarile negative pe care nu de mult le blamam si spuneam ca nu le meritam, se dovedesc a fi stalpii care mi-au consolidat prezentul si viata ! 


INDEMNUL SI GANDUL MEU ESTE SA NU DISPERAM INAINTE DE A SPERA ! 
Sa rezistam inca o clipa, inca o respiratie, sa ne agatam de noi, de ceea ce suntem chiar cand totul pare pierdut !


SA NU NE RUSINAM DE CEEA CE SUNTEM , NICIODATA !

Timpul trece - Poveste cu talc

O doamna in varsta se hotari sa faca o scurta calatorie cu trenul, pentru a admira o regiune pe care nu o cunostea, dar a carei frumusete fusese mult laudata.

Ea gusta mai dinainte aceasta placere. Urca in vagon, isi cauta un loc bun, iar dupa ce-l gasi, isi aranja cu grija bagajele punandu-le cand sus, cand jos. Isi agata mantoul, aranja perdelele de la ferestrele vagonului.

Cand totul a fost in ordine, satisfacuta, gandi ca era timpul, in sfarsit, sa se aseze si sa admire peisajul. Dar trenul isi incetini mersul si curand auzi numele garii unde trebuia sa coboare. “Oh”, gandi ea, “daca as fi stiut ca se ajunge asa de repede, nu mi-as fi pierdut timpul cu aceste maruntisuri fara importanta.”

Cati dintre noi, la sfarsitul unui an, unui concediu, unei zile, unei relatii…unei vieti… ar putea sa spuna:

“Daca as fi stiut ca timpul trece atat de repede, nu l-as fi pierdut ocupandu-ma cu lucruri ursuratice.“

Calea florii de nufar

Nuferii cresc în noroi... La fel ca ei, oamenii buni "cresc" prin dificultăţi şi suferinţi. Cele mai strălucite minţi ale lumii s-au născut în familii sărace. Au plecat prin viaţă cu picioarele goale, dar cu sufletul şi cu mintea deschise către acel "ceva lăuntric", care le-a spus în taină: "Mergi înainte, orice ar fi, tu poţi să reuşeşti, tu poţi să-ţi împlineşti visul!".

Vocea lăuntrică sau acea parte din tine însuţi care-ţi ştie drumul şi te călăuzeşte necondiţionat atunci când te deschizi să o asculţi nu se vaită, nu-ţi plânge de milă şi nu spune că ceva ar fi prea greu sau altceva ar fi cu neputinţă pentru tine. Vocea aceasta misterioasă, atât de şoptită, încât adesea ar părea că nu-i altceva decât propria ta voce, se aude pe frecvenţe mai înalte şi mai strălucitoare decât frecvenţele vieţii, în care domină suferinţa, lipsurile sau nefericirile omului. Unii o numesc voce divină. Alţii îi spun intuiţie. Oricum am numi-o însă, vocea interioară ne însoţeşte pe toţi într-un univers interior al armoniei, al speranţei şi al frumuseţii, pe când mintea de zi cu zi pare să vieţuiască... pe coordonatele zbuciumului şi ale îndoielii. Logica existenţei ar spune că un copil sărac, desculţ şi lipsit de sprijin nu are şansa de a cunoaşte succesul dacă nu are părinţi să-l sprijine, dacă nu are o ţară care să-l ajute, nişte legi care să-l favorizeze. Dar realitatea experienţei umane dovedeşte că nu-i aşa. Ba ea arată în atât de multe cazuri că logica ni se surpă în faţa realităţii care face ca nufărul cel frumos să înflorească în mlaştină. Logica ni se surpă în faţa existenţei savantului, a omului bogat, a inventatorului strălucit, a artistului minunat, care-a crescut - ca şi nufărul - din suferinţă şi privaţiune.

Cel născut în privaţiune nu mai priveşte cu teamă privaţiunile. Nu mai priveşte spre viitor cu spaimă, nici nu condamnă pe cineva pentru lipsurile sale. El se concentrează asupra soluţiilor. El îşi ia urechile de la zumzetul şi vaietele lumii, îşi ia ochii de la ceea ce-i lipseşte şi, prin aceasta, nu mai emite energie emoţională negativă. Nu mai emite pe frecvenţele joase ale suferinţei, aşa încât... suferinţele îl lasă în pace în cele din urmă. Un câine te latră de îndată ce te vede. Se ţine după tine un timp, apoi - dacă nu-l antrenezi sau conversezi cu el fără teamă, câinele se retrage încetişor. Nu are de ce să fie furios pe tine. Nu mai are motiv să fie nervos şi să te muşte. Asta se întâmplă şi cu oamenii care reuşesc strălucit în viaţă. Ei lasă "câinele suferinţei" să latre, eventual coexistă cu el o bună bucată de drum, dar în timpul acela caută soluţii. Îşi umplu mintea de speranţă şi de credinţă. Şi, mai presus de toate, îşi ascultă vocea lăuntrică. Ea poate spune într-o zi: "Du-te în locul acela sau învaţă cutare lucru. Citeşte cutare carte sau mergi pe drumul acela. Dă un telefon acum, pune întrebarea asta sau cealaltă!". Şi omul ascultă. Caută, lucrează cu sârg, crede în şansa lui, îşi ascultă intuiţia şi acţionează aşa cum îi spune ea.

Să-ţi asculţi vocea lăuntrică înseamnă să ştii - înainte de toate - că ea nu se lamentează niciodată. Nu-ţi plânge de milă pentru suferinţele pe care le înduri. Nu-ţi spune "nu poţi, eşti bolnav, ţi-e rău, nu eşti în stare de nimic, dacă n-ai pe nimeni nu reuşeşti niciodată, dacă n-ai bani eşti pe nicăieri". Aceste gânduri vin din lume. Sunt gândurile suferinţei lumii. Vocea lăuntrică sau vocea călăuzitoare a Sinelui tău îţi spune că poţi, că eşti în stare, că ai şanse în orice situaţie ai fi. Chiar dacă o auzi ca prin vis, important este să ştii că gândul cel bun este gândul vocii tale interioare. Gândul care te îndeamnă să cauţi, să speri, să crezi, să vrei şi să visezi se naşte din vocea lăuntrică, din partea divină a fiinţei tale. Tu trebuie să faci diferenţa dintre gândul care-ţi spune că poţi şi cel care-ţi spune că nu poţi. Tu alegi pe care dintre ele îl asculţi. Oamenii care reuşesc în viaţă îşi ascultă gândul cel bun, oricâte obstacole le-ar sta în cale, oricâte piedici ar părea mai reale decât gândul lor. Pentru că ei fac distincţia corect între vocea minţii şi vocea interioară, izbutesc să depăşească obstacolele şi să găsească în propria viaţă calea florii de nufăr.

sursa:aici

Indemnul de azi - În viaţă trebuie mereu să luptaţi

“Nici ceea ce sunteţi, chiar dacă posedaţi cele mai mari virtuţi, nici poziţia socială ce o ocupaţi, chiar dacă este cea mai înaltă, nu vă vor putea împiedica să aveţi nişte adversari.

În viaţă trebuie mereu să luptaţi, dar există două feluri de lupte: cea în care vă suprimaţi adversarul şi cea în care îl cruţaţi.

Dacă vă eliminaţi adversarul, nu veţi mai avea de luptat… şi va fi o catastrofă: nu veţi mai progresa deloc! Dacă îl cruţaţi pentru a putea lupta întreaga viaţă cu el, veţi continua să vă întăriţi. Câţi oameni nu încearcă să se descotorosească de duşmanii lor!

Dar ce se întâmplă în ziua în care reuşesc? Ei nu sunt mai fericiţi, au impresia că le lipseşte ceva, fiindcă aveau nevoie de aceşti adversari pentru a se măsura cu ei…

Nu trebuie deci să ne eliminăm adversarii, ci să ştim cum să acţionăm pentru a ne întări, a ne îndrepta… şi a-i îndrepta şi pe ei cu aceeaşi ocazie!

Dar veţi reuşi numai dacă îi veţi considera ca nişte factori indispensabili evoluţiei voastre.”

Omraam Mikhaël Aďvanhov

Trandafirul din interior - Poveste cu talc

Un om a plantat un trandafir, plin de speranţă a început să-l ude, şi înainte ca acesta să înflorească l-a examinat. A observat mugurul care avea să iasă curând, dar a observat şi spinii de pe tulpină şi s-a gândit: „Cum poate o floare atât de frumoasă să provină dintr-o plantă atât de plină cu spini ascuţiţi?” Întristat de acest gând, a uitat să mai ude trandafirul, şi chiar înainte să înflorească, trandafirul a murit.

Aşa se întâmplă şi cu multi oameni. În fiecare suflet există un trandafir. Calităţile pozitive plantate în noi la naştere, se dezvoltă pe pământul cu spinii greşelilor noastre. Mulţi dintre noi când ne uităm la noi înşine, vedem doar spinii, defectele. Devenim disperaţi de gândul că nimic bun nu este în noi. Neglijăm să udăm binele din noi, şi este posibil ca acesta să moară. Nu suntem conştienţi de potenţialul nostru. 

Unii oameni nu văd trandafirul din interior şi au nevoie de alţii ca să le arate. Una din cele mai frumoase calităţi de care poate dispune o persoană, este aceea de a trece peste spinii celuilalt şi de a găsi trandafirul. Aceasta este una din caracteristicile iubirii…să priveşti o persoană, să cunoşti defectele sale şi s-o accepţi în viaţa ta…în tot acest timp recunoscând nobleţea sufletului său. Ajută-i pe ceilalţi să-şi învingă defectele. Dacă le arătăm „trandafirul” din ei, îşi vor învinge spinii. Numai atunci vor reuşi să înflorească de mai multe ori.

Morala: Cel mai bun prieten este acela care îmi arată defectele.

Comunicarea este o punte de legatura

Atunci când îi învinovăţeşti şi îi judeci pe cei din viaţa ta, vei trăi experienţa separării. Poţi realiza o punte de legătură peste această separare, numai comunicând cu ceilalţi, într-un mod lipsit de ostilitate. 

Dacă ai un sentiment de mânie, de exemplu, lasă cealaltă persoană să ştie că eşti mânios, dar nu o învinovăţi pe ea pentru că te “face” să fii mânios.

Nu îţi ascunde sau deghiza mânia. Admite-o în mod deschis. Asumă-ţi responsabilitatea pentru ea. 

Comunică cu onestitate ceea ce simţi şi apoi ascultă, fără să judeci, cum se simt ceilalţi. În acest fel, eviţi stările extreme de a-ţi înăbuşi sentimentele, sau de a le proiecta şi de a-i ataca pe ceilalţi.

Paul Ferrini

Iubiti din toata inima, nu din tot creierul

Immanuel Kant, unul dintre cei mai mari ganditori germani, era un rationalist absolut. O femeie s-a indragostit de el si i-a propus sa se casatoreasca. Kant a spus: "Asteapta, pentru ca intai trebuie sa cantaresc argumentele pro si contra, sa vad daca mariajul duce la fericire sau nu. Si, pana nu pot sa hotarasc in mod rational, nu pot sa fac niciun pas."

Asa ca s-a tot gandit, si a rumegat si a reflectat, si a scris cel putin o mie de pagini cu argumente pro si impotriva. Si atunci a concluzionat ca ambele parti erau aproape egale si ca era greu de luat o decizie.

Asa ca s-a dus sa caute femeia ca sa-i spuna ca ii era greu sa ia o hatarare si ca ea trebuie sa mai astepte putin, insa cand a ajuns acolo a gasit-o maritata si cu trei copii.



Immanuel Kant a ramas neinsurat; un astfel de om nu poate iubi. Asta e mintea rationalista, una dintre cele mai ascutite minti – logica pana la extrem -, dar, daca incepi sa hotarasti cu mintea, iubirea nu poate surveni.

…asa ca tine minte un singur lucru: iubirea trebuie sa rasara din simtirea ta, nu din mintea ta. Si nu-ti forta mintea sa fie liderul, nu-ti forta ratiunea sa fie liderul, pentru ca prin minte s-ar putea sa devii mai puternic, dar vei fi mai putin fericit. Prin urmare, s-ar putea sa realizezi multa bogatie, dar launtric vei ramane sarac. Prin minte s-ar putea sa guvernezi mii de oameni, dar nu vei fi un stapan ca Buddha sau Iisus – in interior vei ramane un sclav.

Osho – Vedanta

Indemnul de azi - Priveste aceasta zi !

Priveşte această zi!

Fiindcă inseamnă viaţă, însăşi viaţa vieţii.

În iutele său curs

Stau toate adevărurile şi realităţile existenţei tale:

Fericirea creşterii,

Gloria acţiunii,

Splendoarea frumuseţii,

Căci ieri e doar un vis

Şi mâine doar o viziune,

dar un astăzi bine trăit face din orice ieri un vis

de fericire

Şi din oricare mâine o viziune de speranţă.

Priveşte bine, aşadar, această zi!

Şi adu salutare zorilor.

Aşadar, primul lucru pe care trebuie să îl ştiţi despre griji este acesta: dacă vreţi să le ţineţi departe de viaţa dumneavoastră, faceţi ce a făcut Sir William Oslerz:

Închideţi uşile de fier către trecut şi viitor. Trăîţi în compartimente etanşe de timp.

sursa: email

Secretul umbrei - fragment

Stam învaluiti în povestea noastra - asezati în siguranta în capsula - astfel încât sa ne putem pastra confortul a ceea,ce stim si sa ne odihnim în sentimentele certe si familiare de a fi acasa. 

Când viata devine dificila si ne confruntam cu durerea produsa de propriile limitari sau de dezamagirea ca traim sub standardele fixate de noi însine, putem, cel putin, sa contam pe un lucru - si anume, pe previzibilul din povestile noastre. Acestea ne ofera ceva si pe cineva cu care sa ne identificam. 

Cel mai neplacut sentiment pentru o fiinta omeneasca este sa simta ca reprezinta un "nimic", ca viata si experientele personale nu conteaza.
Cei mai multi dintre noi am îndura mai degraba sa nu fim iubiti, decât sa fim total invizibili.

 Astfel încât, în încercarea disperata de a da un sens vietii, ne cream si apoi ne repetam povestile; si în timp ce ne agatam cu putere de ceea ce credem ca suntem, ne perpetuam dramele. Apoi, treptat si în necunostinta de cauza, devenim, la propriu, dramele noastre.

Ne jucam rolurile si le caram dupa noi ca pe niste insigne de onoare. Facem investitii pentru a le mentine în viata dar, pe parcursul procesului, devenim în mod inconstient victimele povestilor pe care le-am creat pentru a ne apara secretul. Devenim chiar victimele propriei noastre vieti.

Debbie Ford - Secretul umbrei

Un gand pe zi - A intoarce si celalalt obraz

Atunci când vezi cu Sinele tău Adevărat, nu vezi decât Adevăratul Sine în ceilalţi. 


A vedea cu Sinele tău Adevărat înseamnă a vedea dincolo de măştile pe care ceilalţi le poartă peste esenţa lor. 


Înseamnă să-i vezi prin iubirea ta şi prin acceptarea sinelui tău.

Atunci când te priveşti pe tine cu compasiune, îi vezi şi pe ceilalţi la fel, chiar şi atunci când ei încearcă să te atace. 


Înţelegi că ei încearcă să-şi proiecteze ura de sine asupra ta, deoarece pentru ei este prea înspăimântătoare ca să o poată privi. 


Aşa că, nu ataca la rândul tău. Aminteşte-le doar cine eşti – şi oferă-le iubirea de care au cu atâta disperare nevoie şi pe care nu ştiu cum să o ceară.


Paul Ferrini

   

Despre Ego

1. INCETATI SA VA MAI SIMTITI OFENSATI.


Comportamentul celorlalti nu este un motiv pentru a nu mai actiona.
Ceea ce va ofenseaza, doar va slabeste si mai mult.
În cazul in care cautati ocazii pentru a va simti ofensati, le veti gasi la orice ora.
Acesta este ego-ul vostru in plina actiune, care va convinge ca lumea nu ar trebui sa fie asa cum este.
Dar voi puteti sa apreciati viata si sa va potriviti cu Spiritul universal al Creatiei. Puteti atinge puterea intentiei, prin faptul de a fi ofensat. Va rog, actionati pentru a eradica ororile lumii, care emana din identificarea masiva cu ego-ul, dar stati in pace. Cum spune Un Curs in Miracole: Dumnezeu este pace, voi care sunteti o parte din Dumnezeu nu sunteti acasa, decat atunci cand sunteti in pace. A va simti ofensati inseamna a creea aceeasi energie distructiva care v-a ofensat si va conduce catre atac, contraatac si razboi.


2. ELIBERATI DORINTA DE A CASTIGA. 

Ego-ului ii place sa ne categoriseasca in castigatori si invinsi. Cautarea castigului ca pe ceva sigur, inseamna a evita contactul constient cu intentia. De ce? Pentru ca, in final, castigul este imposibil tot timpul. Cineva va fi mai rapid, mai norocos, mai tanar, mai puternic si mai destept si voi va veti simti fara valoare si nesemnificativi. Voi nu sunteti castigurile sau victoriile voastre. Poate ca va face placere sa concurati si sa va distrati, intr-o lume in care castigul este totul, dar voi nu trebuie sa fiti acolo in gandurile voastre. Nu exista invinsi, intr-o lume in care noi toti impartim aceasi energie. Tot ceea ce puteti spune este ca intr-o zi faceti ceva la un anumit nivel, in comparatie cu nivelele celorlalti in acea zi. Dar azi este o noua zi, cu alti competitori si noi circumstante. Voi sunteti, in continuare, prezenta infinita intr-un corp care este cu o zi mai batran. Eliberati nevoia de a castiga, nefiind de acord cu ideea de a fi invingatorul sau invinsul. Aceasta este frica ego-ului. Daca corpul vostru nu functioneaza intr-o forma de invingator, in aceasta zi, pur si simplu nu conteaza, daca nu sunteti identificati exclusiv cu ego-ul vostru. Fiti in pace si acordati-va cu energia intentiei. Si, paradoxal, desi abia observati, mai multe din aceste victorii vor aparea in viata voastra, de indata ce nu mai alergati atat de mult dupa ele.


3. ELIBERATI NEVOIA DE A AVEA DREPTATE.
Ego-ul este sursa a multe conflicte si disensiuni, pentru ca va impinge in directia de a spune altor oameni ca gresesc. Cand sunteti ostili, v-ati deconectat de la puterea intentiei. Spiritul creativ este bland, iubitor si receptiv; nu este furios, plin de resentimente sau tristete. Eliberand nevoia de a avea dreptate in discutiile si relatiile voastre, este ca si cum i-ati spune ego-ului vostru, eu nu sunt sclavul tau. Eu vreau sa imbratisez bunatatea si resping nevoia ta de a avea dreptate. De fapt, ii voi oferi acestei persoane o sansa de a se simti mai bine, spunand ca ea are dreptate si sa ii multumesc pentru ca mi-a aratat directia adevarului. Cand eliberati nevoia de a avea dreptate, veti fi capabili sa aveti o legatura mai mare cu puterea intentiei. Dar amintiti-va ca ego-ul este un luptator hotarat. Am vazut oameni care si-au terminat o relatie, din cauza nevoii de a avea dreptate. Va sfatuiesc sa eliberati aceasta nevoie a ego-ului, oprindu-va in mijlocul discutiei si intrebandu-va : vreau sa am dreptate, sau sa fiu fericit? Cand alegeti sa fiti fericiti, iubitori, spiritualizati, legatura voastra cu intentia capata forta. In final, aceste momente va extind noua voastra legatura catre puterea intentiei. Sursa universala va incepe sa colaboreze cu voi, pentru a crea viata pe care ati intentionat sa o traiti.


4.ELIBERATI NEVOIA DE A FI SUPERIOR .
Adevarata noblete nu inseamna a fi mai bun decat altcineva. Inseamna a fi mai bun decat erai tu. Stati concentrati asupra evolutiei voastre, fiind in mod constant constienti ca nimeni pe aceasta planeta nu este mai bun decat altcineva. Cu totii emanam din aceeasi forta a vietii creative. Cu totii avem o misiune, aceea de a ne realiza esenta noastra; tot ce ne trebuie pentru a ne indeplini destinul ne este disponibil. Nimic nu este posibil, cand va considerati superiori fata de altii. Se spune, si este adevarat, ca noi toti suntem egali in ochii lui Dumnezeu. Eliberati nevoia de a fi superiori, observand desfasurarea lui Dumnezeu in toata lumea. Nu-i evaluati pe ceilalti dupa aparente, realizari, posesiuni, sau alte indicii ale ego-ului. Aceste sentimente de superioritate va trimit departe de intentie. Faptul de a fi special duce mereu la comparatii. 


5. ELIBERATI NEVOIA DE A AVEA MAI MULT.

Mantra ego-ului este: mai mult . El nu este niciodata satisfacut. Indiferent cat de mult realizezi sau castigi, ego-ul va insista ca nu este destul. Va veti gasi intr-o permanenta stare de impotrivire; si eliberati posibilitatea de a ajunge acolo vreodata. Totusi, in realitate, deja ati ajuns, iar felul in care alegeti sa folositi acest moment prezent al vietii voastre, este alegerea voastra. In mod ironic, cand incetati sa mai aveti nevoie de mai mult, mai mult din ceea ce va doriti incepe sa apara in viata voastra. Din moment ce v-ati detasat de nevoia de a avea, va este usor sa o pasati altora, pentru ca voi realizati acum de cat de putin aveati nevoie, pentru a fi satisfacuti si in pace. Sursa universala este mereu multumita de sine, se extinde constant si creeaza viata noua, nu incearca niciodata sa-si incetineasca creatiile, pentru scopul sau egoist. Creeaza si elibereaza. Cum eliberati nevoia ego-ului de a avea mai mult, va uniti cu acea sursa. Voi creati, atrageti catre voi si apoi eliberati, nu cereti niciodata sa vina mai mult la voi. Ca o apreciere a tot ceea ce apare, invatati o lectie importanta, pe care a predat-o sfantul Francis de Assisi: ''daruind, vom dobandi''. Permitandu-i abundentei sa curga la si prin voi, va acordati la sursa voastra si garantati ca aceasta energie va continua sa curga.

6.ELIBERATI NEVOIA DE A VA IDENTIFICA CU REALIZARILE VOASTRE.

Acesta ar putea fi un concept dificil, daca voi credeti ca sunteti realizarile voastre. Dumnezeu scrie toata muzica, Dumnezeu canta toate cantecele, Dumnezeu construieste toate cladirile, Dumnezeu este sursa tuturor realizarilor. Va pot auzi ego-ul protestand cu voce tare. Totusi, stati conectati la aceasta idee. Totul emana din Sursa. Voi si acea Sursa sunteti unu. Voi nu sunteti acest corp si realizarile sale. Voi sunteti observatorul. Observati totul; si fiti recunoscatori pentru capacitatile pe care le-ati acumulat. Dar oferiti tot creditul puterii intentiei care v-a adus in existenta si a carei materializare sunteti. Cu cat aveti nevoie sa va preluati meritul pentru realizarile voastre, cu atat mai mult stati conectati cu cele sapte fatete ale intentiei, cu atat mai liberi va simtiti sa realizati si mai multe oportunitati vi se vor ivi. Cand va atasati de acele realizari si credeti ca voi singuri faceti toate acele lucruri, parasiti pacea si recunostinta pentru sursa.


7. ELIBERATI-VA REPUTATIA.
Reputatia voastra nu este localizata in voi. Se afla in mintile altora. Asadar, voi nu detineti controlul asupra ei. Daca vorbiti in fata a 30 de persoane, veti avea 30 de reputatii. A va concecta la intentie inseamna a va asculta inima si a va conduce pe baza a ceea ce va spune vocea interioara. Daca sunteti foarte ingrijorati despre cum va vor percepe ceilalti, atunci va deconectati de la intentie si permiteti ca parerile celorlalti sa va ghideze. Acesta este ego-ul vostru in toata splendoarea lui. Este o iluzie care sta intre voi si puterea intentiei. Nu este nimic din ce nu puteti face, decat daca va deconectati de la puterea sursei si deveniti convinsi ca scopul vostru este sa le demonstrati celorlalti cat de superiori si de maestri sunteti si cum va cheltuiti energia, incercand sa va castigati reputatia printre celelalte ego-uri. Faceti ceea ce faceti, pentru ca vocea interioara este intotdeauna conectata si are recunostinta fata de sursa care o directioneaza. Stati detasati fata de rezultat si luati-va responsabilitatea pentru ceea ce va apartine: caracterul vostru. Lasati-i pe cei care discuta despre reputatia voastra, intrucat asta nu are nici o legatura cu voi. Sau cum se spune: felul in care vorbesti despre mine, nu are nici o legatura cu persoana mea.


Wayne W. Dyer

Ce ai face tu?

Esti singur in masina si conduci intr-o noapte furtunoasa; cand treci pe langa o statie de autobuz, vezi 3 persoane asteptand autobuzul:

1. o batranica bolnava care pare pe moarte
2. un vechi prieten care ti-a salvat viata
3. iubitul / iubita ideal / a pe care asteptai de o viata sa il intalnesti.

Pe care l-ai lua in masina, daca ar exista posibilitatea ca langa sofer sa stea un singur pasager?
Gandeste-te bine inainte sa continui...Aceasta este o problema de etica morala care a fost folosita ca parte a unui interviu pentru o slujba.

Poti sa iei batrana, intrucat ea e pe moarte; sau poti sa il alegi pe vechiul tau prieten care ti-a salvat viata, si astfel sa te revansezi. Si totusi, sansa de a gasi partenerul ideal s-ar putea sa nu ti se mai ofere vreodata!! 

Raspunsul candidatului care a obtinut slujba a fost:

"I-as da cheile de la masina prietenului meu sa o duca pe batrana la spital si as asteptaautobuzul alaturi de partenerul ideal!"

Uneori, avem mult de castigat daca renuntam la limitarea unei gandiri incapatanate. Nu uita niciodata sa ai o viziune de ansamblu!!