Binecuvantati intreaga existenta !

Meditează, dansează, cântă şi pătrunde tot mai adânc în tine. Ascultă mai atent ciripitul păsărelelor. Uită-te la flori cu admiraţie şi uimire.
Nu deveni atotcunoscător, nu eticheta lucrurile. Întâlneşte-te cu cât mai mulţi oameni, amestecă-te printre ei, pentru că fiecare om exprimă o altă faţetă a lui Dumnezeu. Învaţă de la oameni. Nu te teme, existenţa asta nu e duşmanul tău. 


Existenţa asta îţi e ca o mamă, ea e gata să te sprijine în toate modurile cu putinţă. Ai încredere, şi vei simţi în tine un val de energie nouă. Această energie este iubirea. Această energie vrea să binecuvânteze întreaga existenţă, pentru că în această energie te simţi binecuvântat. 


Iar atunci când te simţi binecuvântat, ce altceva poţi să faci decât să binecuvântezi întreaga existenţă?




OSHO

"Ceea ce nu ne lipseste ne apartine."

“Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori din ambele motive. Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…”


Octavian Paler

Triumful de a exista

De ce îmi e frică? Sunt o parte din infinit.
Sunt o parte din marea forţă a întregului,
o lume solitară, printre milioane de lumi,
o stea de mărimea întîi care se stinge ultima.
Triumf de-a trăi, triumf de-a respira, trumf de-a exista
triumf de a simţi timpul curgînd îngheţat în vine,
de a simţi şuvoiul mut al nopţii
şi de a sta în picioare pe stîncă în bătaia soarelui.

Calc pe soare, stau dreaptă, în picioare, pe soare,
nu ştiu altceva decît soarele.
Timp – care schimbi, timp – care nimiceşti, timp – care farmeci,
vii oare cu noi reţele de intrigi, cu o mie de şiretlicuri pentru a-mi oferi o viaţă
asemeni unui grăunţe, unui şarpe încolăcit, unui recif de mare?
Timp – ucigaş – înapoi!
Sorele-mi umple pieptul pînă la margine cu miere suavă
şi-mi spune: stelele toate pieri-vor odată şi totuşi strălucesc fără frică!

Edith Sodergran