Triumful de a exista

De ce îmi e frică? Sunt o parte din infinit.
Sunt o parte din marea forţă a întregului,
o lume solitară, printre milioane de lumi,
o stea de mărimea întîi care se stinge ultima.
Triumf de-a trăi, triumf de-a respira, trumf de-a exista
triumf de a simţi timpul curgînd îngheţat în vine,
de a simţi şuvoiul mut al nopţii
şi de a sta în picioare pe stîncă în bătaia soarelui.

Calc pe soare, stau dreaptă, în picioare, pe soare,
nu ştiu altceva decît soarele.
Timp – care schimbi, timp – care nimiceşti, timp – care farmeci,
vii oare cu noi reţele de intrigi, cu o mie de şiretlicuri pentru a-mi oferi o viaţă
asemeni unui grăunţe, unui şarpe încolăcit, unui recif de mare?
Timp – ucigaş – înapoi!
Sorele-mi umple pieptul pînă la margine cu miere suavă
şi-mi spune: stelele toate pieri-vor odată şi totuşi strălucesc fără frică!

Edith Sodergran

Floarea soarelui

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
Şi numai când răsari tu dimineaţa,
Descătuşând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi
Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Şi-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc şi leg
Cu toate florile fiinţei mele.

Radu Stanca