Lacrimile desertului

Cum a ajuns la Marakesh, misionarul s-a hotîrît să se plimbe în fiecare dimineaţă prin deşertul de la marginea oraşului. La prima plimbare, a observat un om întins în nisip, cu mîna mîngîind pămîntul şi cu urechea lipită de el. “E un nebun”, îşi spuse. Dar scena se repetă în fiecare zi şi, după o lună, intrigat de acea purtare ciudată, hotărî să se adreseze străinului. Cu mare greutate – pentru că încă nu vorbea fluent araba – îngenunche lîngă el şi-l întrebă:

- Ce faci dumneata aici?

- Îi ţin de urît deşertului, şi-l consolez pentru singurătatea şi lacrimile lui.

- Nu ştiam că deşertul poate plînge.

- Ba plînge în fiecare zi, fiindcă visează să devină util omului şi să se transforme într-o grădină imensă în care să se poată cultiva flori, cereale şi să pască oi.

- Ei bine, atunci spune-i deşertului că îşi îndeplineşte bine misiunea, spuse misionarul. De fiecare dată cînd mă plimb pe aici, înţeleg adevărata dimensiune a fiinţei omeneşti, fiindcă spaţiul lui deschis mă lasă să văd cît de mici sîntem în faţa lui Dumnezeu.

Cînd îi privesc nisipurile, îmi închipui milioanele de oameni din lume, care au fost creaţi la fel, deşi nu totdeauna lumea este dreaptă cu toţi. Munţii lui mă ajută să meditez. Cînd văd soarele cum apare la orizontul lui, sufletul mi se umple de bucurie şi mă simt mai aproape de Creator. Misionarul îl părăsi pe acel om şi se întoarse la treburile lui. Dar a doua zi, surpriză, îl găsi în acelaşi loc, în aceeaşi poziţie.

- I-ai spus deşertului ce ţi-am spus?,întrebă el.

Omul dădu afirmativ din cap.

- Şi tot continuă să plîngă?

- Îi aud fiecare suspin. Acum plînge pentru că a petrecut mii de ani gîndindu-se că era absolut inutil şi şi-a pierdut atîta timp blestemînd destinul şi pe Dumnezeu.

- Ei bine, spune-i că, deşi omul are o viaţă mult mai scurtă, şi el îşi petrece multe zile gîndindu-se că e inutil. Rareori descoperă raţiunea destinului său şi crede că Dumnezeu a fost nedrept cu el. Cînd vine clipa în care, în sfîrşit, vreun lucru îi arată de ce s-a născut, crede că e prea tîrziu pentru a-şi mai schimba viaţa şi continuă să sufere. Ca şi deşertul, se învinovăţeşte pentru ce a pierdut.

- Nu ştiu dacă o să mă asculte deşertul, spuse omul. S-a obişnuit cu durerea şi nu reuşeşte să vadă lucrurile altfel.

- Atunci să facem ce fac eu mereu cînd simt că oamenii şi-au pierdut speranţa. Să ne rugăm. Au îngenuncheat amîndoi şi s-au rugat; unul s-a aşezat cu faţa spre Meca, fiindcă era musulman, celălalt şi-a împreunat mîinile, fiindcă era catolic. S-au rugat fiecare Dumnezeului lui, care totdeauna a fost un singur Dumnezeu, deşi oamenii au insistat să-L cheme pe nume diferite.
A doua zi, cînd misionarul îşi făcea iar plimbarea de dimineaţă, omul nu mai era acolo. În locul unde obişnuia să îmbrăţişeze nisipul, pămîntul era umed şi un izvoraş îşi făcea loc să iasă. În lunile următoare, izvorul a crescut, şi locuitorii din oraş au făcut o fîntînă acolo. Beduinii o numesc “Fîntîna lacrimilor deşertului”. Spun că toţi cei care beau apă de acolo vor reuşi să-şi transforme motivul suferinţei în raţiunea bucuriei şi-şi vor găsi adevărata soartă.

Paulo Coelho “Like the Flowing River” - fragment

De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni ?

" Dar nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevar numai plini de răni ? De ce ar trebui să fim sfăşiaţi de un vultur ca să avem curaj ?


 Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa ? Nu exista un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern ? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe.    Dar îl putem cita liniştiţi ? 


 Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi ? Nu, nu vreau să ajung la această concluzie oricâte argumente s-ar aduce în favoarea ei. Măreţia unui martir nu se măsoară după suferinţele îndurate, ci dupa credinţa sa. "


Octavian Paler

Rugaciunea corecta

"Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci orişicine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care dacă-i cere fiul său o pâine să-i dea o piatră? Sau dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci dacă voi care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce i le cer! Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii" (Pilda "Stăruinţa în rugăciune", Evanghelia după Matei).

Am preluat integral această pildă, exceptând numerotarea paragrafelor, aşa cum este făcută în Biblie. De altfel, am convingerea că fiecare pildă din Noul Testament este ca o casă, care adăposteşte lucruri valoroase, dar nu putem privi către un lucru pentru a înţelege arhitectura casei, deci nu putem interpreta un singur paragraf, fără a privi contextul sau pilda, în întregime. Pilda  "Stăruinţa în rugăciune" dezvăluie aspecte frumoase, dar şi ascunse ale rugăciunii. Cu toţii cunoaştem expresia "cere şi ţi se va da", dar ne-am aplecat mai pu­ţin atenţia asupra observaţiei pe care o face Iisus în legătură cu "primi­rea". El ne spune că "primim" de la Dum­nezeu ceea ce cerem şi asta se în­tâmplă fără dubii. "Dacă voi, care sun­teţi răi, ştiţi să le daţi copiilor voştri daruri bune, cu atât mai mult Ta­tăl va da lucruri bune celor care cer". Vedeţi, Tatăl le dă lucruri bune celor care cer! Iar acum vă spuneţi; "Doamne, păi eu am cerut şi aia, şi aia, am cerut să fiu fericit, am cerut să iubesc şi să fiu iubit, dar sunt singur cuc". Fiecare dintre noi ar putea face o listă uriaşă, poate mai lungă decât efectele adverse şi secundare ale unor medicamente, fiecare ar scrie acolo câte a cerut şi i s-a dat invers, de câte ori a bătut şi i s-a închis uşa, de câte ori a căutat şi n-a găsit sau a găsit cu totul altceva decât... a căutat. Cum e posibil aşa ceva dacă Iisus a spus că Dumnezeu ne dă ceea ce noi cerem? Unde-i problema? 

Tâlcul pare a ni-l aduce în pilda de mai sus tot Iisus. Este profund, este incredibil, este parte a rugăciunii. Şi este acea parte a rugăciunii care ne spune făţiş că a te ruga nu înseamnă doar a-i spune lui Dumnezeu cuvinte. A te ruga nu înseamnă doar a cere, a cău­ta şi a bate (a spune cuvinte şi a ac­ţio­na, nu-i aşa?). Rugăciunea este cu mult mai mult. Ia priviţi ce spune Ii­sus; "Tot ce voiţi să vă facă vouă oa­me­nii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Pro­o­ro­cii". Deci, pilda începe cu expresia "cere şi ţi se va da" şi se încheie cu ex­presia de mai sus, care dezvăluie "cum anume să ceri". Şi urmează altă dez­văluire fantastică; "Să le dai oa­me­nilor ce vrei să primeşti", asta-i ru­găciune. Iisus nu spune că trebuie să-i dăm ceva lui Dumnezeu. Ba, într-o altă pildă el ne asigură că Dumne­zeu ştie ce avem nevoie înainte să ştim chiar noi înşine. Iisus ne vesteşte că aceasta-i legea existenţei şi ceea ce ne construieşte viitorul (expresia "pro­o­rocii" semnifică viitorul, cel pu­ţin asta înţeleg eu). Să reţinem; "tot ce voiţi să vă facă oamenii, faceţi-le şi voi la fel". Iată taina rugăciunii. Tai­na cererii şi a primirii în existenţă, tai­na darurilor şi taina pe care n-o în­ţelegem atunci când presupunem că am cerut şi n-am primit ceea ce am cerut.
Iisus ne spune că primim exact ceea ce am cerut. Iar acum vedem că "a cere" nu înseamnă doar a ne repezi în faţa icoanei şi-a striga "Doamne, dă-mi", căci asta-i doar jumătate de rugăciune. A cere înseamnă a da, iată ce taină! Rugăciunea înseamnă şi acţiune; a cere şi a face ceea ce tu ceri. Rugăciunea înseamnă acţiune în existenţă, rugăciunea este felul tău de a trăi printre oameni şi a face pentru ei ceea ce vrei pentru tine. Asta-i stăruinţa în rugăciune; să-i faci altuia ceea ce vrei să ţi se facă ţie. Să-l iubeşti pe altul, nu să aştepţi, nu să te scufunzi în mustrări, în judecăţi şi patimă la gândul că el nu te iubeşte. Să-i faci altuia ceea ce vrei tu să ţi se facă. Atunci te rogi corect; te rogi prin cuvânt şi prin acţiune, prin faptă. Acestea sunt cele două faţete ale rugăciunii. Probabil că adesea noi împlinim doar una. Spunem una, facem alta împotriva oamenilor. Şi dacă-i aşa, cum să cerem pâine şi să nu primim pietre? Rugăciunea corectă, rugăciunea care-i aduce omului binele, presupune să ceri binele de la Dumnezeu, dar şi să-l faci pentru alţii!


Maria Timuc

Nu lasa spiritul sa rugineasca - Poveste cu talc

Doi oameni munceau în aceeaşi pădure tăind lemne. Copacii erau mari, puternici şi vânjoşi. Cei doi tăietori de lemne îşi foloseau securile cu aceeaşi măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanţă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe pentru a-şi mai trage răsuflarea.

Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare şi n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi şi să nu crezi, terminase! Începuseră în acelaşi timp şi cei doi copaci erau la fel!

Primul tăietor de lemne nu-i venea să-şi creadă ochilor!. “Nu mai înţeleg nimic! Cum ai reuşit să termini când te opreai la fiecare oră?”
Celălalt zâmbi: “Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză şi pentru a-mi ascuţi securea.”

Spiritul tău e asemenea securii. Nu-l lăsa să se ruginească. Ascute-l puţin în fiecare zi:
1. Opreşte-te zece minute şi ascultă puţină muzică.
2. Plimbă-te de câte ori poţi.
3. Îmbrăţişează în fiecare zi persoanele dragi ţie şi spune-le: “Te iubesc!”
4. Sărbătoreşte zile de naştere, aniversări, onomastici şi tot ce-ţi vine în minte.
5. Fii drăguţ cu toţi. Şi cu cei din casa ta.
6. Zâmbeşte.
7. Roagă-te.
8. Ajută pe cineva care are nevoie de tine.
9. Alintă-te.
10. Uită-te în cer şi priveşte spre înalt.


Bruno Ferrero – Secretul peştilor roşii

De'ale vietii...mele :)

Sunt fericita ! Da, fericita ! Ca vad, simt, am framantari, intrebari, vise, dorinte, ca sunt vie ! Fiecare dintre aceste trairi ma implinesc !

Se spune ca fericirea nu dureaza ! Oare? Asa sa fie? Eu simt ca fiecare clipa are in ea fericirea. Imi place sa traiesc  intens fiecare moment, doar asta ma mentine vie. Din experienta capatata, am invatat ca atunci cand totul pare pierdut, cand nimic nu mai are sens, cand nu stii de ce te trezesti sau pentru ce, atunci cand lasi armele jos, si te simti invins, Cineva iti TRIMITE PRIN DIVERSE FORME  cheia unei usi pe care o poti deschide; nu stiu cum, dar mie intotdeauna asa mi s-a intamplat. In momentele in care nu mai vroiam nimic, mi s-a aratat aceasta usa ca pe o sansa de a merge mai departe cu incredere, indiferent de ce voi gasi dincolo de ea. Eu trebuia sa aleg, o deschid sau nu.

In adancul sufletului meu a existat si exista un izvor nesecat de iubire si optimism, nu am stiut intotdeauna sa-i ascult susurul, ba mai mult mergeam impotriva lui, si de aici mult zbucium, multa lupta pentru a ma mentine pe linia de plutire, de aici, caderile mele, de aici oboseala acumulata care se transformase in adevarate cosmaruri pentru altii, nu e o scuza ci am constientizat si realizat cat de important este sa ai curajul sa ii asculti susurul si sa te lasi condus de el.

Am citit nenumarate carti, adevarata carte si din care am invatat este viata !

Nu va indemn si nicinu va sugerez sa faceti ceva anume, nu ma pricep, o face altii mai bine ca mine ! 

Tot ce simt sa fac, voi face ! Voi asculta si ma voi increde in ceea ce imi "sopteste" sufletul ! Voi fi mai atenta cu ce imi transmite !

Aripile mele timide incep sa prinda curaj ! 

Ele cu siguranta ma vor ajuta sa zbor spre ceea ce mi-am propus sa realizez ! 

O aripa de inger ( Nico P)

Cele trei intrebari - Poveste cu talc

Era o data un baiat numit Nikolai si el nu era prea sigur in legatura cu care e cel mai bun mod de a actiona.

“ – Imi doresc sa fiu o persoana buna.” – le-a spus el prietenilor. “- Dar nu cunosc tot timpul cel mai bun mod de a face asta”.

Prietenii lui Nicolas au inteles nelinistea lui si au dorit sa il ajute.

“- Doar daca gasesc raspunsul la cele trei intrebari ale mele, spunea Nikolai, voi putea stii mereu ce de facut”.

Intrebarile lui erau:


Cand e cel mai bun moment de a face ceva?

Care fiinta este cea mai importanta?

Care este cel mai bun lucru ce trebuie facut?”

Prietenii lui Nikolai (3: batranul, maimuta si cainele) au inceput sa raspunda la prima intrebare:


Cand e cel mai bun moment de a face ceva?

Sonya, batranul (o pasare inalta cu picioare lungi si negre, cu pene albe ce traieste la balta, in delte etc.), a vorbit:

“- Pentru a stii cel mai bun timp sa faci ceva, e nevoie mai intai sa gandesti un plan”

Gogol, maimuta, care se invartea in cautarea a ceva bun de mancat a spus:

“- Tu poti sa stii cand e timpul sa faci ceva daca stai la panda si esti foarte atent”.

Pushkin, cainele, care dormita, s-a rostogolit si a spus:

“- Nu poti sa fi tu singur atent la tot. Ai nevoie de o haita care sa stea la panda si sa te ajute sa decizi cand sa actionezi. De exemplu: “-Gogol (spuse privind catre maimuta), o nuca de cocos tocmai iti va cadea in cap!”

Nikolai s-a gandit putin. Apoi el le-a pus a doua intrebare:


Care fiinta este cea mai importanta?

“- Aceia care e cea mai aproape de divinitate”, a spus Sonya, inaltandu-se in zbor spre cer.

“- Aceia care stie cum sa vindece o durere”, a spus Gogol, frecandu-si vanataia aparuta de la lovitura facuta de nuca de cocos ce i-a cazut in cap.

“- Aceia care face regulile”, a strigat Pushkin.

Nikolai a gandit de aceasta data mai mult. Apoi el a pus a treia intrebare:Care este cel mai bun lucru ce trebuie facut?”


“- Zborul”, a spus Sonya.

“- Sa te distrezi tot timpul”, a spus razand Gogol.

“- Lupta”, a latrat Pushkin.

Apoi baiatul a cazut pe ganduri un timp indelungat. Isi iubea prietenii. Stia ca ei incearca sa ii dea ajutorul lor pentru a gasi cele mai bune raspunsuri. Dar raspunsurile lor nu erau destul de convingatoare pentru el.

Apoi, o idee i-a venit.

“-Stiu! a gandit el. Il voi intreba pe Leo, broasca testoasa. El traieste de multa vreme. Cu siguranta el va stii raspunsurile pe care eu le caut. O sa merg sa il gasesc.”

Nikolai a plecat atunci in munti unde locuia singura testoasa Leo.

Cand a ajuns Nikolai, l-a gasit pe Leo sapand in gradina. Testoasa era batrana si sapatul era greu pentru ea.

“- Am trei intrebari si am venit la tine sa iti cer ajutorul” – a spus Nikolai.


Cand e cel mai bun moment de a face ceva?

Care fiinta este cea mai importanta?

Care este cel mai bun lucru ce trebuie facut?”

Leo l-a ascultat cu atentie, insa doar a zambit.

Apoi a plecat sa sape mai departe.

“- Trebuie sa fi obosit,” a spus Nikolai la un moment dat. 

“- Lasa-ma sa te ajut eu!”

Testoasa i-a dat lui lopata ei si i-a multumit. Si deoarece era mult mai usor pentru un baiat tanar sa sape decat pentru o testoasa batrana, Nikolai a continuat sa sape pana cand randurile au fost terminate.

Dar cum a terminat, vantul a inceput sa bata cu putere si o ploaie neasteptata a pornit din norii intunecati.

Cum se indreptau ei impreuna spre bordeiul de refugiu, Nikolai a auzit deodata un planset de ajutor.

A fugit repede pe carare si a gasit un panda a carui picior fusese ranit de catre un copac cazut.

Cu atentie, Nikolai l-a dus pe bratele sale in casa lui Leo si i-a facut un bandaj la picior cu bete de lemn de bambus pentru ca sa stea nemiscat.

Furtuna era dezlantuita, trantea usile si geamurile.

Panda s-a trezit.

“- Unde sunt”, a spus ea. “- Si unde imi este puiul meu?”

Baiatul a fugit afara din bordei si a pornit pe carare. Urletul furtunii era asurzitor. Mergea impotriva vantului ce suiera si a ploii ce ii uda hainele afundandu -se mai departe in padure. Acolo a gasit puiul de panda, rece si tremurand stand pe pamant. Micutul panda era ud si speriat, dar traia.

Nikolai l-a dus inautru si l-a incalzit si uscat. Apoi l-a asezat in bratele mamei sale.

Leo a zambit cand a vazut ce a facut baiatul.

In dimineata urmatoare soarele era cald, pasarile cantau si totul era bine in jur. Piciorul lui panda se vindecase cu bine si ea i-a multumit lui Nikolai ca a salvat -o pe ea si pe puiul ei de furtuna.

La un moment dat, Sonya, Gogol si Pushkin au ajuns si ei sa se asigure ca toata lumea e in regula.

Nikolai a simtit pace interioara. Avea prieteni minunati. Si salvase panda si puiul ei. Dar el se simtea deasemenea dezamagit. Inca nu gasise raspunsuri la intrebarile sale. L-a mai intrebat inca o data pe Leo.

Batrana testoasa a privit la baiat: “- Dar intrebarile tale au primit deja raspuns”, a spus el.

“- Au primit?”, a intrebat baiatul.

“- Ieri, daca nu stateai sa ma ajuti pe mine sa sap in gradina, tu nu puteai auzi plansetul de ajutor al pandei in furtuna. De aceia, cel mai important timp a fost timpul petrecut sapand in gradina. Cea mai importanta fiinta la acel moment am fost eu, si cel mai important lucru de facut a fost sa ma ajuti pe mine si gradina mea.

Mai tarziu, cand ai gasit panda ranita, cel mai important moment a fost timpul petrecut ingrijind piciorul ei si salvandu-i puiul. Cea mai importanta fiinta a fost panda si puiul ei. Si cel mai important lucru de facut a fost sa ai grija de ei si sa ii faci pe ei sa se simta in siguranta.


Aminteste-ti ca exista doar un moment important si acel moment este acum. Fiinta cea mai importanta este intotdeauna cea cu care esti. Si cel mai important lucru este sa faci bine pentru cel ce sta de partea ta. Acestea, dragul meu baiat, sunt raspunsurile despre ceea ce e cel mai important in aceasta lume. Si pentru asta suntem aici.”

Comoara unu suflet - Floare de "nu ma uita"

Un boboc de floare-albastra,

In ghiveci, langa fereastra,

s-a indragostit de-o stea,

nopti intregi privind la ea…

Da-i parea asa departe…

Parca cerul ii desparte…

Si pamantul dintre ei…

Dragoste fara temei!

Poate doar Calea Lactee

Si-alte stele rotofee,

Pareau sa-l fi ajutat…

Steaua lui l-a observat!

Rusinat, nevoie mare,

Ca o stea incantatoare

Il privea cu nonsalanta…

a-nceput sa prinda viata…

dupa ce, in noptii tarzii

ii compuse poezii…

si-a dat seama ca, mai bine,

infloreste de iubire…

Azi asa, maine la fel,

pana, micul bobocel,

manat de-al iubirii dor

devenise-nfloritor…

Ce boem si ce culoare

si ce forme-mbietoare!

dar tot suparat im pare,

mangaiat de nori si soare!

In petalele-i albastre

Simteam dorul lui de astre…

Iar pe frunza-i verde-mar

Stralucea al lui amor…

Nu se bucura de zile,

Nici de apa , nici de mine,

Doar in noapte parfumeaza

cand steluta il vegheaza…

Intr-un timp, bobocul meu,

Nopti in sir, oftand din greu,

Singurel, fara speranta,

i-a zis stelei verde-n fata:

“cum sa-ti spun, steluta mea,

ca-s boboc, dar, tare-as vrea

sa-ti fiu far in departare,

pe o mare lucitoare….

Sa m-aprind si eu in noapte,

Sa fiu vesnic mai aproape...

In lumina, doi sa fim

Si in cer sa ne unim.

Tu, steluta, dac-ai sti…

Doamne , cat te pot iubi!

Fac orice sa-ti fiu pe plac

Si-n petale sa te-mbrac!

Numai, uita-te la mine!

Haide, nu-ti fie rusine,

Vino pe pamantul meu!

Si te voi iubi mereu!

Steaua mea, asculta-mi glasul

Si incetineste-ti pasul…

Nu mai fi rece si trista

Cat iubirea mea exista!

Nu cersesc, nu vreau din mila

Sa mi te cobori, copila,

Vreau sa simti ca ma iubesti

Si in zori sa-mi stralucesti!

Si-ti promit eternitate

Caci din mine, mai departe,

Va iesi un alt boboc,

Cu stelute la mijloc!

Vei fi vesnic adorata

In pamant vei fi plantata

Fiindca-s eu, steluta mea,

Floare de nu ma uita!”

Recunosc, am plans si eu

Ascultandu-i chinul greu

Si va jur ca am vazut

Cum din ceruri a cazut…

O steluta fermecata

De iubirea lui chemata

Si s-a asezat pe loc,

in ghiveci, langa boboc…

Ce frumoasa floare-albastra

Am eu astazi la fereastra!

Un boboc de altadat’

De o stea amorezat !

Mirela

Un gand pe zi - A te apara, fara sa-i ataci pe altii

Dacă eşti provocat de cineva,remarcă modul în care răspunzi. Nu reacţiona şi nu ataca. Nu învinui. Nu proiecta. Nu încerca să faci pe altcineva răspunzător pentru ceea ce gândeşti sau simţi tu. Asumă-ţi în totalitate gândurile şi sentimentele. 

Apoi,comunică-le celor care au nevoie să înţeleagă.

Spune: “Asta e problema mea, nu a ta. Este ceva ce mi se întâmplă mie.”

În felul acesta se pune capăt ciclului violenţei.

Paul Ferrini

Si asta va trece - Poveste cu talc

Un bijutier, de la curtea împaratului David, umbla toată ziua posomorât. Îl vede Solomon şi îl întreabă de ce este aşa de supărat. Acesta nu prea să îi răspundă crezând ca nu poate fi ajutat, dar totuşi zice:

-Mi-a cerut împaratul David să-i fac un inel care atunci când va fi posomorât sa-l inveselească şi atunci când va fi prea vesel, privind inelul să-şi aducă aminte că viaţa nu e chiar aşa, şi să-l aducă înapoi cu picioarele pe pământ, iar eu nu cred că pot să fac aşa ceva, e prea greu!


-Păi, e uşor, răspunde Solomon, uite cum trebuie să faci: fă un inel dintr-un material ieftin, şi scrie pe el “Si asta va trece!”. În orice situaţie se va afla împaratul tău, când se va uita la inel îşi va aduce aminte că nimic nu e veşnic pe pământ, şi că va trece cu siguranţă şi situaţia respectivă!

Comoara unui suflet - Va fi un timp

Va fi un timp cand vom privi in urma
Si ne vom ingrozi, vazand atata ura...
Va fi un ceas, cand suflete ranite
Vor cere socoteala...in fapte si cuvinte.

Sunt suflete pierdute, o, Doamne, care plang…
Sunt mii in jurul nostru ce sufera in gand...
Iar noi strigam intr-una:„nu stiu cum s-a-ntamplat!”
Ranind din nou cu vorbe... greu, Doamne, de iertat!
Si-n ultima secunda,cand n-avem pic de vlaga,
Rugam sa ni se ierte greseli de-o viata-ntreaga.
Uitam ca suntem oameni si sluga ni-i cuvantul.
Gresim, ca suntem oameni,iertat ne fie gandul!

Sunt, totusi, animale ce nu scot un cuvant…
Zgaraie, musca oameni...dar nu ranesc atat!

Stiu, va veni un tim,cand vom privi in spate
Si ne vor ingrozi,rani provocate-n soapte...
Atunci, in orice minte vom pune-o intrebare:
„De ce cuvantu-i arma,de ce zic vorbe-amare?"

Noi ne hranim cu ura,in loc sa ne iubim
Si folosim cuvantul...doar sa ne injosim!
Nu pretuim vorbirea...ce trist o folosim!
Nu-i stapanim puterea...dar cand putem, lovim!


Mirela