Photobucket
Se afișează postările cu eticheta oglinda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oglinda. Afișați toate postările

joi, 14 iulie 2011

Ca intr-o oglinda


Odata, pe înserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case bucurându-se de racoarea serii. În apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea îl vazu pe taranul nostru si se gândi:"Omu' asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si cât e ziua de mare lâncezeste pe pragul casei..." La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gândi: "Omu' asta e un donjuan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste..." În fine, un strain care se îndrepta spre sat îsi zise: "Omu' asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna bine meritata..."La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune însa multe despre cei trei oameni care se îndreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare muncitor.
Tot ceea ce spui vorbeste despre tine; mai ales când vorbesti despre altii.
Bruno Ferrero -  Secretul pestilor rosii(Istorioare pentru suflet)

marți, 5 iulie 2011

Catre chipul din oglinda



Cum stai in rama si te uiti
Atat de trist la mine,
Ma-ntreaba ochii tai mirati:
„Ma mai cunosti, straine?“
„Uratule, nu te cunosc!
Prea palid esti la fata
Si prea bolnavi ard ochii tai,
Privirea lor ma-ngheata…
Ca te stiam copil nebun,
Crescut in vant si soare,
Obrazul rumen, ochii vii
Si gura zambitoare.
Natura toata se-nchina,
Ascultatoare tie:
Aveai palat un crang intreg
Si-o lunca-mparatie!
De-acolo, intr-o zi, te-au dus
Intre straini, departe,
Sa uzi cu lacrimi de copil
O uracioasa carte.

Dar anii lungi, ducand cu ei
Pustiu-nvataturii,
N-au stins vapaia ochilor,
Nici zambetele gurii.
Stiai sa canti si sa iubesti,
Pornit pe ras si glume…
Dar tot avantul tau pieri
Cand ai intrat in lume.
Asa pesemne-ai fost ursit
Sa suferi prea devreme.
Si gura ta, nici chiar acum,
Nu stie sa blesteme!

Usor pastreaza urmele
De pasi adanci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i asa
Cum mi-l arata chipul:
Veninul suferintelor
In piept sa mi se stranga,
Eu vreau sa rad!… Dar ochii tai
Au inceput sa planga.“

George Toparceanu