Ce bine că pe lume mai sunt încă... copii!

 Pe drumul vieţii tot mergând

Am pierdut îngeri, am găsit demoni...
Din ce în ce parcă mai mulţi demoni!
Aceasta însă nu mă sperie
Cât pe lume mai există copii.
Mă-ncearcă un demon şi noapte îmi face
Din zi însorită, din ziuă cu pace,
Mi-e frică... o iau chiar la fugă,
Dar un copil dacă apare
Ca printr-un farmec demonul dispare.
Si nu-i un mister - din inocenţa lui
Înger alb răsare, şi-n fâlfâit de aripi
Negura piere, lumina apare.
Ce bine Doamne, că mai sunt copii!
Cu armele lor ne-apărăm şi noi.
Demonul ştie că arme nu are
Cum are copilul:
Naivitate - tăiş de lumină
Şi puritatea de tărie fulger...
El are inocenţă de la Dumnezeu
O armă mortală - pentru demon rău.
Ce bine că pe lume, mai sunt încă...Copii!

Maria Grosu

Catre chipul din oglinda

Cum stai in rama si te uiti

Atat de trist la mine,

Ma-ntreaba ochii tai mirati:

„Ma mai cunosti, straine?“

„Uratule, nu te cunosc!

Prea palid esti la fata

Si prea bolnavi ard ochii tai,

Privirea lor ma-ngheata…

Ca te stiam copil nebun,

Crescut in vant si soare,

Obrazul rumen, ochii vii

Si gura zambitoare.

Natura toata se-nchina,

Ascultatoare tie:

Aveai palat un crang intreg

Si-o lunca-mparatie!

De-acolo, intr-o zi, te-au dus

Intre straini, departe,

Sa uzi cu lacrimi de copil

O uracioasa carte.

Dar anii lungi, ducand cu ei

Pustiu-nvataturii,

N-au stins vapaia ochilor,

Nici zambetele gurii.

Stiai sa canti si sa iubesti,

Pornit pe ras si glume…

Dar tot avantul tau pieri

Cand ai intrat in lume.

Asa pesemne-ai fost ursit

Sa suferi prea devreme.

Si gura ta, nici chiar acum,

Nu stie sa blesteme!

Usor pastreaza urmele

De pasi adanci nisipul.

Ci sufletul meu nu-i asa

Cum mi-l arata chipul:

Veninul suferintelor

In piept sa mi se stranga,

Eu vreau sa rad!… Dar ochii tai

Au inceput sa planga.“

George Toparceanu