Tot ce e mai bun în noi îl dăm oamenilor care n-au ce face cu darurile noastre.

“Gândiţi-vă la cât timp pierdeţi cu oameni care nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru oameni care nu simt – iar pentru acei foarte puţini, care vă sunt adevăraţi fraţi, nu găsiţi decât câteva zâmbete, câteva vorbe goale.
Tot ce e mai bun în noi îl dăm oamenilor care n-au ce face cu darurile noastre. Te întâlneşti cu un oarecare, şi lui îi sacrifici timpul tău şi îi deschizi sufletul; iar prietenului tău nu-i dai nimic, sau îi dai resturi. De ce o fi aşa?

Cunosc câţiva oameni mari din acest veac înconjuraţi de lichele, de tipi oarecare, de vacuităţi. Aproape că am fost gelos pe aceşti fericiţi cari pot avea în fiecare zi ceeea ce alţii, poate mai buni decât ei, nu pot avea decât un ceas în toată viaţa. Dar aşa se întâmplă cu fiecare dintre noi, de ce să ne ascundem? Preferăm să “căutăm”, pierzîndu-ne timpul, decât să ţinem în braţe ceea ce am înţeles de mult că e vrednic de noi.”


Mircea Eliade

Ganduri - randuri

"E ciudat acest dualism in vesnica lupta, nascut in om, in toti oamenii : pe de o parte, setea de a iesi din el, de a trece dincolo, de a iubi uitandu-se pe sine - si pe de alta parte, rezistenta la mineral impotriva oricarei experiente care l-ar putea zgudui , l-ar anula trecandu-l dincolo. Cati dintre noi nu asteptam o viata intreaga un eveniment , un om, o cunoastere - prin care intrevedem o spargere a cercului de fier ce ne tine ziditi in noi si numai in noi, prin care ghicim o viata noua, o bucurie adevarata , iar cand acea intamplare sau acel om se iveste, ne inchircim cu toate puterile instinctului nostru, ne refuzam, ne neutralizam, ne reintoarcem la mineral."

Mircea Eliade

"O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt."

Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin "libertate" înţeleg suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit să mergi cu ei la cinematograf, în vizită la cunoştinţe, să-ţi placă, în general, ceea ce la place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gândesc şi ei. 


Unde eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Eşti descompus, distribuit şi asimilat dupa voinţa sau capriciul lor; iar tu faci la fel.
Dacă într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să faci, atunci nu mai eşti un bun prieten, atunci incomodezi, oboseşti, stănjeneşti. Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa.

Zilele trecute încercam să vorbesc cu câţiva prieteni despre moarte, iar ei parcă mi-ar fi spus: "Dragă, fii serios şi lasă prostiile la o parte!". Ei nu înţelegeau că ceea ce le apare lor drept prostii poate însemna pentru mine o problemă esenţială. Şi atunci m-am întrebat ce ar spune prietenii mei dacă aş săvârşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea? Şi mi-am dat seama că n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca sa treacă o clipă în mine, ca să îmi înţeleagă nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera sau m-ar lăsa singur. În nici un caz n-ar trece în mine. Or, dragostea adevărată nu însemnă decât această completă renunţare la individualitatea ta pentru a trece in celălalt.

O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu "sincerităţile" tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om iar nu un simplu manechin.

Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ţi cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decat ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ne e sete de mai mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dam cât ar trebui, dar luăm cu mult mai puţin decât ni se oferă.

Mircea Eliade