Oamenii Ma Uimesc

Oamenii ma uimesc si-acum.
As vrea sa cunosc ca ei
toate lucrurile pe numele lor si-n drum
larg sa-mi alatur pasii de pasii lor grei.
Fiecare zare sa nu aiba-n spatele ei înc-o zare,
fiecare cuvânt sa nu aib-un clopot mai mult,
de care numai eu, când se face noaptea, s-ascult.
O viata-as vrea, o viata oarecare,
atât de strâmta, -ncât sa pot dormi
si uita vocile nepamântene;
cerul molatec, destramat în gene,
Sa nu mai poata visuri zamisli.

Uneori îmi spun: am sa mor
atât de singurateca-n mijlocul lor;
limba simpla a bucuriilor n-am învâtat;
am sa mor ca o pasare care prea mult a zburat,
dar n-a facut cuib nicaieri.
În loc sa traiesc, am cântat melancolicul ieri;
si semnele pe care le-am primit n-au fost de la oameni,
au fost de la flori. Tu cu cine te-asameni?
ma-ntrebau pururi privirile omenesti.
Din pamânt ca noi toti pornesti,
dar este-n inima ta o pace si o-ntunecime
din care cresc niste vorbe ciudate. „Multime,
nu ma goni, ca voi sunt, ca voi sunt si eu! ”
Dar ei ma lasau deoparte mereu,
si cuvântul „poet” rasuna în râs,
pe buzele lor, care n-au sarutat, n-au surâs. 

Magda Isanos

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face ciub pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze şi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul de pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă ma-ş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zână bună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea sprijinindu-mi de pervaz
genuchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

Magda Isanos