luni, 22 august 2011

SĂ AVEM ÎNCREDERE ÎN NOI, SĂ NE ORIENTĂM CĂTRE NOI


Vai, cât de mult mi-a lipist încrederea în mine însumi! Poate că am avut-o în primii ani de viaţă, dar e normal să nu-mi amintesc.
Am avut încredere, timp de patruzeci de ani, în ego-ul pe care a trebuit să îl construiesc ca să mă apăr de lume, chiar de persoanele care spuneau că mă iubesc, căci intuiam că doreau, în realitate, înfrângerea mea şi eşecul meu.

A trebuit să îmi construiesc un anumit tip de personalitate ca să nu mai sufăr când mă simţeam singur, când nu puteam să comunic cu cineva, când nu mă simţeam iubit.
Iată.
Nu m-am simţit niciodată iubit.
Dorit.
Oricine a venit în contact cu mine a simţit acest lucru, l-a perceput. Şi îl percepe în continuare.
Simte asta.
Nu am putut să am niciodată o discuţie normală cu părinţii mei de origine. Ori tăcere ori violenţă.
In aceste condiţii, copilul creşte slab.

Nu învaţă să ia decizii, să aleagă.
Nu va fi în stare să spună nu.
Nu va reuşi să impună limite altcuiva.
Pentru că nu-şi cunoaşte limitele.
Va suporta pasiv până când va exploda, în accese de mânie.
Nu va cunoaşte siguranţa interioară.
Nu va avea siguranţă de sine.
Că există.

Nici nu se va simţi demn să trăiască.
Pentru aceste persoane este mai dificil să îşi descopere propria vocaţie, misiunea pentru care au venit pe pământ, dar va fi posibil şi pentru ele.
Eu sunt un exemplu.
Totul este posibil, să nu uităm niciodată acest lucru.
Cu ajutorul lui Dumnezeu.
Oricum, a te încrede în tine însuţi înseamnă a te încrede, în primul rând, în propriile intuiţii.
Când suntem obişnuiţi să trăim orientaţi către spiritualitate ne adresăm întotdeauna inimii pentru a lua decizii.
Inima noastră simte mai mult decât mintea, şi în profunzime.
Cu siguranţă, dacă avem dificultăţi în a ne încrede în noi înşine, cu greu ne vom putea orienta către noi înşine.
Să locuim în noi înşine.
în aceste condiţii, suntem tentaţi să ţinem deschise mai multe posibilităţi, oportunităţi, dar, neavând rădăcini, vom ajunge să ne pierdem definitiv pe noi înşine.
Identitatea noastră autentică.
Cea pe care o aveam în copilărie.
Pentru a intra pe un drum de psihospiritualitate, în căutarea adevăratului scop pentru care am venit pe acest pământ, trebuie aşadar să ne oprim.
Să poposim în propria noastră inimă.
Pentru cei care, asemenea nouă, ştiu că nu s-au născut din întâmplare, ci dintr-o alegere, totul se schimbă.
în interiorul unei astfel de viziuni, suntem întotdeauna liberi să alegem, în fiecare moment.
Nu vom mai putea să spunem niciodată că suntem condiţionaţi fără speranţă.
Nu ne vom mai putea crea iluzia că suntem victime ale situaţiilor sau ale alegerilor greşite făcute în trecut.
Totul este posibil, cu voia noastră.
Şi cu ajutorul lui Dumnezeu.
Viaţa este mult mai misterioasă decât credem.
Cu adevărat totul se poate schimba în viaţa noastră.
Vă asigur.
Noi nu putem controla evenimentele, noi nu putem şi nu ar trebui să ne programăm vieţile.
Trebuie să ne încredinţăm în mai mare măsură intuiţiilor noastre.
Să ne încredem în ce simte inima.
în cele din urmă, trebuie să ştim să luăm decizii chiar şi împotriva opiniei anturajului nostru, trebuie să ştim să mergem împotriva curentului, împotriva părerii comune a oamenilor şi să ne urmăm flerul, intuiţia.
Sufletul nostru.

Valerio Albisetti

sursa:aici

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget