miercuri, 29 iunie 2011

Poem de dragoste


Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am sa strig.
Golurile se vor mări de la sine
Destul ca să scot mâna şi să cuprind luna.

Şi de vei face ziduri de piatră
Niciodată n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi apărea eu.

Deşi mă vei exila şi mă vei trimite pe un ocean
Într-o barcă găurită
Am să desfid oceanul
Şi n-am să pierd nici această bătălie marină.

Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei
Unde nisipul duşmănos e fierbinte,
Deodată va sufla parfum de iasomie
Ca să-mi umple serile pustii.

Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi
Mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul
Şi că tu ai fost cel care m-a învăţat
Să trag la ţintă fără greş.

Şi azi, dacă vrei să mă umpli de întuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c-am să netezesc cerul
Şi am să umplu lumea de lumimă într-o noapte fără lună.

N-ai decât să stai cu spatele întors la mine,
Am sa-ti umplu cerul cu un cantec
Tăcut ca o rază. Iar tu , mirat, n-ai să ştii
De unde vine revărsarea aceasta de lumină.

Maitreiy Devi

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget