Când alte universuri mă cheamă sau le chem,
De-o nostalgie cruntă adânc oftez şi gem,
Căci ştiu atât de bine că din acelaşi lut
Şi trupul meu şi Calea Lactee s-au făcut,
Că din aceeaşi piatră cândva am scăpărat
Luceafărul de ziuă şi ochiul meu curat,
Şi nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot
Să ţin pe creanga asta şi universul tot…
Îl port pe creaga asta întinsă uşurel,
Cum port lumina lumii în piatra de inel,
Şi pare universul imens şi uimitor,
Adeseori ca bucla iubitei de uşor,
Şi-l simt pân’ la durere şi imn, adese, când
Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrămând.
Eusebiu Camilar
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu