duminică, 28 august 2011

Calea florii de nufar



Nuferii cresc în noroi... La fel ca ei, oamenii buni "cresc" prin dificultăţi şi suferinţi. Cele mai strălucite minţi ale lumii s-au născut în familii sărace. Au plecat prin viaţă cu picioarele goale, dar cu sufletul şi cu mintea deschise către acel "ceva lăuntric", care le-a spus în taină: "Mergi înainte, orice ar fi, tu poţi să reuşeşti, tu poţi să-ţi împlineşti visul!".

Vocea lăuntrică sau acea parte din tine însuţi care-ţi ştie drumul şi te călăuzeşte necondiţionat atunci când te deschizi să o asculţi nu se vaită, nu-ţi plânge de milă şi nu spune că ceva ar fi prea greu sau altceva ar fi cu neputinţă pentru tine. Vocea aceasta misterioasă, atât de şoptită, încât adesea ar părea că nu-i altceva decât propria ta voce, se aude pe frecvenţe mai înalte şi mai strălucitoare decât frecvenţele vieţii, în care domină suferinţa, lipsurile sau nefericirile omului. Unii o numesc voce divină. Alţii îi spun intuiţie. Oricum am numi-o însă, vocea interioară ne însoţeşte pe toţi într-un univers interior al armoniei, al speranţei şi al frumuseţii, pe când mintea de zi cu zi pare să vieţuiască... pe coordonatele zbuciumului şi ale îndoielii. Logica existenţei ar spune că un copil sărac, desculţ şi lipsit de sprijin nu are şansa de a cunoaşte succesul dacă nu are părinţi să-l sprijine, dacă nu are o ţară care să-l ajute, nişte legi care să-l favorizeze. Dar realitatea experienţei umane dovedeşte că nu-i aşa. Ba ea arată în atât de multe cazuri că logica ni se surpă în faţa realităţii care face ca nufărul cel frumos să înflorească în mlaştină. Logica ni se surpă în faţa existenţei savantului, a omului bogat, a inventatorului strălucit, a artistului minunat, care-a crescut - ca şi nufărul - din suferinţă şi privaţiune.

Cel născut în privaţiune nu mai priveşte cu teamă privaţiunile. Nu mai priveşte spre viitor cu spaimă, nici nu condamnă pe cineva pentru lipsurile sale. El se concentrează asupra soluţiilor. El îşi ia urechile de la zumzetul şi vaietele lumii, îşi ia ochii de la ceea ce-i lipseşte şi, prin aceasta, nu mai emite energie emoţională negativă. Nu mai emite pe frecvenţele joase ale suferinţei, aşa încât... suferinţele îl lasă în pace în cele din urmă. Un câine te latră de îndată ce te vede. Se ţine după tine un timp, apoi - dacă nu-l antrenezi sau conversezi cu el fără teamă, câinele se retrage încetişor. Nu are de ce să fie furios pe tine. Nu mai are motiv să fie nervos şi să te muşte. Asta se întâmplă şi cu oamenii care reuşesc strălucit în viaţă. Ei lasă "câinele suferinţei" să latre, eventual coexistă cu el o bună bucată de drum, dar în timpul acela caută soluţii. Îşi umplu mintea de speranţă şi de credinţă. Şi, mai presus de toate, îşi ascultă vocea lăuntrică. Ea poate spune într-o zi: "Du-te în locul acela sau învaţă cutare lucru. Citeşte cutare carte sau mergi pe drumul acela. Dă un telefon acum, pune întrebarea asta sau cealaltă!". Şi omul ascultă. Caută, lucrează cu sârg, crede în şansa lui, îşi ascultă intuiţia şi acţionează aşa cum îi spune ea.

Să-ţi asculţi vocea lăuntrică înseamnă să ştii - înainte de toate - că ea nu se lamentează niciodată. Nu-ţi plânge de milă pentru suferinţele pe care le înduri. Nu-ţi spune "nu poţi, eşti bolnav, ţi-e rău, nu eşti în stare de nimic, dacă n-ai pe nimeni nu reuşeşti niciodată, dacă n-ai bani eşti pe nicăieri". Aceste gânduri vin din lume. Sunt gândurile suferinţei lumii. Vocea lăuntrică sau vocea călăuzitoare a Sinelui tău îţi spune că poţi, că eşti în stare, că ai şanse în orice situaţie ai fi. Chiar dacă o auzi ca prin vis, important este să ştii că gândul cel bun este gândul vocii tale interioare. Gândul care te îndeamnă să cauţi, să speri, să crezi, să vrei şi să visezi se naşte din vocea lăuntrică, din partea divină a fiinţei tale. Tu trebuie să faci diferenţa dintre gândul care-ţi spune că poţi şi cel care-ţi spune că nu poţi. Tu alegi pe care dintre ele îl asculţi. Oamenii care reuşesc în viaţă îşi ascultă gândul cel bun, oricâte obstacole le-ar sta în cale, oricâte piedici ar părea mai reale decât gândul lor. Pentru că ei fac distincţia corect între vocea minţii şi vocea interioară, izbutesc să depăşească obstacolele şi să găsească în propria viaţă calea florii de nufăr.


sursa:aici

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget