luni, 29 august 2011

Puterea unei incurajari - Poveste cu talc


Mama-vultur îşi încurajă cu gentileţe odraslele, convingându-le să se apropie de marginea cuibului protector. Inima ei zvâcnea intens şi era copleşită de emoţii contadictorii atunci când a perceput rezistenţa vlăstarilor ei.

“De ce trebuie să fie însoţit mereu acest fior cu teama căderii in gol?”, se întrebă mama-vultur.

Conform tradiţiilor acestor nobile inaripate, cuibul era construit la mare altitudine, pe marginea unui prag de stâncă. Sub el nu se afla decât vastitatea imensă şi curenţii aerului aşteptând să simtă mângâierea mişcării aripilor fiecărui vulturaş.


“Este, oare, posibil ca de această dată ceva să nu funcţioneze?”, îi trecu instantaneu prin gândurile instinctual materne.

Depăşind sentimentele de îngrijorare, mama-vultur conştientiză că acum este momentul, acum trebuie să-şi achite obligaţiile părinteşti şi, după un alt scurt moment de ezitare aplică ultimul pas… a dat un brânci urmaşilor ei.

În timp ce progeniturile ei descopereau plăcuta prezenţă şi puterea aripilor proprii, în timp ce realizau adevăratul lor sens existenţial, mama se încurajă pe sine insăşi prin înţelepciunea innăscută.

Înainte de a dobândi arta avântului, a ridicării spre cer, vlăstarele înaripate au înţeles privilegiul celor care se nasc… vulturi.

Acel imbold a fost cel mai frumos cadou pe care o mamă i-l poate oferi copilului ei, a fost gestul suprem al dragostei materne.

Şi, astfel, unul câte unul, urmaşii ei şi-au luat avânt, descoperind frumuseţea incomensurabilă a… zborului.

Impulsul, sprijinul, ajutorul necondiţionat… iată CEEA CE avem nevoie uneori, iată CEEA CE putem oferi alteori… Este cel mai frumos cadou pe care îl putem primi sau îl putem dărui… Acest gest poate schimba viaţa fiecăruia dintre noi…!!!

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget