miercuri, 3 august 2011

Fata care a infruntat moartea




Era o fata, fiica de tarani, care in fiecare zi urca pe munte sa culeaga radacini si ierburi pentru a potoli foamea familiei sale. Intr-o zi, a vazut un dovleac mare, copt si gata sa fie cules impreuna cu frunzele lui late si verzi. Fericita, fata il imbratisa, incercand sa-l desprinda de stanca unde prinsese radacini. Nu ii fu usor sa il miste, dar insista si in sfarsit reusii sa il ridice.
Cu mare uimire vazu ca tocmai din locul din care crescuse, tasni apa proaspata din belsug. Dupa ce isi potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicatura si paraiasul se opri.


In clipa aceea auzi o voce care spusese: “Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine daca vei dezvalui cuiva existenta acestui izvor de apa curata! Te voi pedepsi inecandu-te chiar in acest izvor”. Fetei i se facu frica si se intoarse acasa tacuta. Vazand-o tulburata, mama ei intreba ce i se intamplase, dar ea ramase muta si in zilele urmatoare. Era mereu trista, nu vorbea cu nimeni, parintii erau ingrijorati. Secretul ramase ingropat in inima ei pana cand seceta incepu sa arda recoltele. Ii vazu in arsita soarelui pe taranii care se osteneau sa aduca vase grele cu apa pe terenurile parjolite. Cei mai batrani nu reuseau si se ghemuiau, doborati de efort, de-a lungul drumului.


Fata privi atunci muntele, si avu un acces de curaj si razvartire.
Incepu sa le strige tuturor ca acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga campia si salva recoltele. Se oferi chiar sa-i insoteasca in acel loc pe cei mai puternici tarani. Dovleacul fu scos din radacini si sfarmat in mii de bucati. Imediat, apa tasni din plin si se transforma intr-un rau, apoi intr-un fluviu care potoli setea pamantului ars al campiei. Atunci cand taranii coborara in vale, fata se duse sa se ascunda printre trestii, in asteptarea razbunarii care ii fusese anuntata.


In scurt timp se ridica vantul si auzi vocea tunatoare a spiritului muntelui: “Nu te pedepsesc, ba din contra te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai infruntat moartea pentru a-i salva pe ai tai si recoltele. Ai actionat cu puritate si te-ai salvat. Altii, de frica, ar fi lasat sa moara de sete batrani si copii. Vor creste alti dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la incercare curajul si altruismul oamenilor.”
Vocea tacu, vantul nu mai sulfa printre trestii. Fata care adusese apa ramase libera, campurile se inviorara si ai ei reluara fericiti cultivarea pamantului.
***
Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.


Romano BATTAGLIA – O inima curata

2 comentarii:

rokssana spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=g99pQszwy_0

o aripa de inger spunea...

"Zi de zi, ceas de ceas,
Voi fi pas cu pas
In preajma ta."

Iti multumesc umbra mea ! :)

A apărut o eroare în acest obiect gadget