Singuratatea pare o colivie cand o traiesti timp indelungat. Te rascoleste prin adancimea tristetii ei. Iti doresti sa scapi, sa fugi. Iti doresti sa evadezi alaturi de altii si realizezi ca ramai singur in propria-ti colivie.
Cazi in colivia singuratatii din cauza fricii: frica de suferinta, de esec, frica de a lasa pe cineva sa te vada asa cum esti. Poate crezi ca nu-i adevarat. Aminteste-ti de cate ori ai intors privirea de la ceilalti. Aminteste-ti de cate ori te-ai speriat si ai inchis usa coliviei. Vei spune ca ceilalti nu te-au invitat sau la randul lor au fugit. I-ai ascultat cu atentie? I-ai urmat? In cele mai multe situatii esti responsabil pentru colivia in care te-ai ascuns.
Relatia pare o colivie cand iubirea s-a ascuns in spatele jocurilor de orgolii. Te zbati sa iesi si nu vezi nici o scapare. Te lovesti de altii in speranta ca ei sa-ti deschida usa. Nimeni nu vede lupta ta. Nici nu le-ar pasa daca ar vedea-o. Au propria lor colivie. Incerci sa-ti gasesti scaparea in diferite preocupari, in cautarea unei noi lumini care sa umbreasca colivia.
Crezi ca daca arunci cortina peste ea si aprinzi o lumina artificiala in interior totul va disparea. Crezi ca ceva exterior te va ajuta sa nu-ti zaresti gratiile propriei colivii. Fii onest cu tine insuti. Esti singurul care poate razbate afara. Esti singurul care poate reaprinde lumina naturala si readuce colivia la viata.
Ne zbatem intre cele doua colivii. Invidiem pe ceilalti pentru ceea ce au. Speram ca intr-o zi vom avea si noi ce au ei. Si REUSIM!!! Reusim sa schimbam o colivie pentru alta. Si, apoi... ne dorim una noua...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu