Sinceritate

Zilele trecute spuneam ca renunt la  lumea virtuala.

Simteam cumva ca exista aici un atasament puternic care continua sa-mi modifice starea de fiecare data cand reveneam. Atasament fata de ceea ce scrisesem, de reactiile pe care le trezisem, de sentimentele pe care le impartasisem. Am devenit constienta de el intr-o noapte cand mintea framanta in cautarea de noi subiecte. Am realizat atunci ca-mi hraneam ego-ul. Am vazut cum se adunau cuvintele, cum retraiam momente placute sau neplacute in speranta ca voi gasi ceva. A fost exact ca atunci cand raul si binele convietuiesc in acelasi loc si in acelasi moment. Cautam un vinovat pentru nelinistea mea. Il gasisem.

Decizia era luata. Hotarasem sa tac, sa ascund ca voi parasi definitiv  blogul  si facebook-ul. Doream sa le las sa moara. Singure, in tacere, in intrebari, in mirare, in uitare. Este prima oara cand aceasta decizie este luata intr-o stare de liniste si calm. Problema era cautarea continua si dorinta care nu-mi dadea pace.

Dupa cum bine vezi am revenit asupra deciziei initiale.  Gandurile mele vor zbura adeseori aici. Acesta este locul in care mintea mea se refugiaza.