Intr-un colt al lumii...
...departe de tot , departe de mine , ma simteam goala uitand ideile necesare unui alt inceput.
Mi-era frica , mi-era rece , mi-era liniste , o liniste ce nu-mi daruia
insa puritatea noptii , lumina ei , luna.
Priveam in jos , caci asa mi-era data privirea , cu capul plecat
mergeam inainte.
In ganduri uitate-mi tresare ceva , era dorinta nebuna , era
speranta...c-o sa zaresc ceva.
Dar nu , caci nu stiam ca iarba e verde iar mirosul primaverii mi-era
strain.
Candva cladisem iubirea , cu timpul ea a cladit un zid , un zid ce avea
sa ma desparta de lume , de conceptii , de principii .. dorinta iubirii , dorinta conta caci din ea ma nascusem si in ea credeam.
Uitasem insa ca sunt trista , nu ma orbise nimeni ci singura am orbit .
Claritatea imaginii prin care-mi priveam viitorul era umeda de lacrima celui ce ma intreba intruna , cat de mult ma cunosc.
Nici acum , niciodata nu voi raspunde caci nu mi-e provocare , ma voi
descoperi atat cat voi dori iar atunci cand dorinta va disparea voi sti ca in cele din urma pe langa viata , alaturandu-se speranta ,
linistea serii , bucuria , iubirea ...si altele , am uitat si de mine.
Nu e nimic preconceput , totul vine de la sine si se sterge atunci cand
acel ceva va deveni nimic.
Asa cum eu , asa cum toti credem ca daca prezentul se intampla acum , daca trecutul e nesemnificativ iar daca viitorul aducandu-l
mai aproape de prezent , uitam prezentul...
Totul are o logica , insa cu toate astea logica nu inseamna totul.
Din pacate nu pot merge mai departe... oricat de mult m-as intoarce in
trecut , oricat de mult mi-as dori ca el sa nu conteze , conteaza...asa e logic.
Daca m-as gandi ca afara e cald , desi e frig as fi considerata mai
degraba paranoica decat optimista , daca as prefera ca soarele
sa fie steaua serii iar luna sa rasara dimineata as fi nebuna
negandindu-ma , nesperand , ce sunt?
Daca normalul are limite , daca nebunia e dureroasa , daca timpul se
masoara-n lacrimi de cele mai multe ori , de ce as fi alfel decat sunt?
De ce sa par fericita cand de fapt nu sunt? De ce sa-mi pese de lume
cand lumii nu ii pasa de mine?
...si totusi in lume traim , in lume se incadreaza normalul.
Imi doresc sa fug de tot , insa stiu ca sunt cativa care vor suferi ,
de aceea inca odata imi doresc ca totul sa devina nimic.
Par egoista insa stiu ca sacrificand prezentul , normalul si bucuria
vietii , ascunzandu-ma de ele si preferand nimicul ma sacrific pe mine.
Contez prea putin si sunt prea slaba sa pot schimba ceva ce-ar afecta pe
altcineva in afara de mine , iar daca tot sufar , daca tot nu contez
...prefer sa stau departe de tot ce e logic , prefer sa fiu ilogica , nu ma
intereseaza nimic altceva decat linistea EU-lui.
...o voi gasi...
intr-un colt al lumii.
...departe de tot , departe de mine , ma simteam goala uitand ideile necesare unui alt inceput.
Mi-era frica , mi-era rece , mi-era liniste , o liniste ce nu-mi daruia
insa puritatea noptii , lumina ei , luna.
Priveam in jos , caci asa mi-era data privirea , cu capul plecat
mergeam inainte.
In ganduri uitate-mi tresare ceva , era dorinta nebuna , era
speranta...c-o sa zaresc ceva.
Dar nu , caci nu stiam ca iarba e verde iar mirosul primaverii mi-era
strain.
Candva cladisem iubirea , cu timpul ea a cladit un zid , un zid ce avea
sa ma desparta de lume , de conceptii , de principii .. dorinta iubirii , dorinta conta caci din ea ma nascusem si in ea credeam.
Uitasem insa ca sunt trista , nu ma orbise nimeni ci singura am orbit .
Claritatea imaginii prin care-mi priveam viitorul era umeda de lacrima celui ce ma intreba intruna , cat de mult ma cunosc.
Nici acum , niciodata nu voi raspunde caci nu mi-e provocare , ma voi
descoperi atat cat voi dori iar atunci cand dorinta va disparea voi sti ca in cele din urma pe langa viata , alaturandu-se speranta ,
linistea serii , bucuria , iubirea ...si altele , am uitat si de mine.
Nu e nimic preconceput , totul vine de la sine si se sterge atunci cand
acel ceva va deveni nimic.
Asa cum eu , asa cum toti credem ca daca prezentul se intampla acum , daca trecutul e nesemnificativ iar daca viitorul aducandu-l
mai aproape de prezent , uitam prezentul...
Totul are o logica , insa cu toate astea logica nu inseamna totul.
Din pacate nu pot merge mai departe... oricat de mult m-as intoarce in
trecut , oricat de mult mi-as dori ca el sa nu conteze , conteaza...asa e logic.
Daca m-as gandi ca afara e cald , desi e frig as fi considerata mai
degraba paranoica decat optimista , daca as prefera ca soarele
sa fie steaua serii iar luna sa rasara dimineata as fi nebuna
negandindu-ma , nesperand , ce sunt?
Daca normalul are limite , daca nebunia e dureroasa , daca timpul se
masoara-n lacrimi de cele mai multe ori , de ce as fi alfel decat sunt?
De ce sa par fericita cand de fapt nu sunt? De ce sa-mi pese de lume
cand lumii nu ii pasa de mine?
...si totusi in lume traim , in lume se incadreaza normalul.
Imi doresc sa fug de tot , insa stiu ca sunt cativa care vor suferi ,
de aceea inca odata imi doresc ca totul sa devina nimic.
Par egoista insa stiu ca sacrificand prezentul , normalul si bucuria
vietii , ascunzandu-ma de ele si preferand nimicul ma sacrific pe mine.
Contez prea putin si sunt prea slaba sa pot schimba ceva ce-ar afecta pe
altcineva in afara de mine , iar daca tot sufar , daca tot nu contez
...prefer sa stau departe de tot ce e logic , prefer sa fiu ilogica , nu ma
intereseaza nimic altceva decat linistea EU-lui.
...o voi gasi...
intr-un colt al lumii.
O aripa de inger
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu