marți, 12 iulie 2011

Cantec


Inima se varsa printre coaste
sufletul cadea cu fluturare.
Se tineau de inelare,mainile noastre.
intr-o veche , grea inserare.
Eu ma rugam la umarul tau ,
ma rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Ma rugam astfel mereu,
pana se-naspreau secundele noastre.

Tu erai piatra , tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dandu-se tuturora.
Astfel ne trecea viata , astfel muream ,
deveneam transparenti , de gheata.
Privelistea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastra verticala de viata.
Numai pasarile lovindu-se , foarte mirate ,
in noi isi varsau zborul.
Eu ma rugam in cuvinte ciudate.
Tu erai piatra,tu erai norul. 

Nichita Stanescu

0 comentarii:

A apărut o eroare în acest obiect gadget