Photobucket

duminică, 10 iulie 2011

Aripi nepereche



M-am îmbolnăvit
De patima zborului
Şi am întrebat
La dreapta şi la stânga
Ce-aş putea face
Să mă vindec.

În dreapta
M-am lovit de un copac
Desfrunzit
Mut
Sub lumina lumii.

În stânga
Nu aveam decât o aripă-albastră
Plânsă de singurătate.
Cum să mă vindec
Dacă toate întrebările
Dor
Si răspunsurile sunt cântate de vânt?

În dreapta lipseşte
Aripa desăvârşirii
Nu poate creşte
Decât într-o îmbrăţişare
De înger

Vindecă-mă, scapă-mă,
Înverzeşte pomul uscat
Ia-mă în patria zborului
Dimineţilor tale
Fără soare şi fără lună
În care pluteşte lumina
Pe o mare de aripi
Nepereche

Eugenia Miulescu

sursa :http://www.citatepedia.ro 

0 comentarii: